Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a depus miercuri, la Curtea de Apel Constanţa, o cerere de chemare în judecată împotriva Guvernului României, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) şi a Ministerului Dezvoltării Regionale (MDR), pentru acordarea drepturilor de decontare a transportului către şcoală.

Conform unui comunicat de presă transmis de AEC, acţiunea în instanţă formulată miercuri de organizaţia reprezentativă a elevilor în contradictoriu cu Guvernul României, MEN şi MDR are în vedere anularea HG 863/2016 privind impunerea tarifelor maximale pentru abonamentele elevilor la transportul judeţean,crie Agerpres.ro.

“Încă din 2016, elevii din România s-au aflat în imposibilitatea decontării cheltuielilor de transport, fiindu-le încălcat dreptul prevăzut la art. 84, alin. (3) şi (3^1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, din cauza apariţiei tarifelor maximale impuse operatorilor de transport judeţean pentru abonamentele elevilor sub forma unor obligaţii de serviciu public, dar fără acordarea unor compensaţii. Din cauza acestei stări de lucruri, aceştia nu respectau tarifele, iar elevii nu puteau deconta facturile primite la licee, fiind invocate diferenţele de tarif dintre lege şi realitate” – se arată în comunicatul AEC.

În susţinerea de motive, organizaţia elevilor mai invocă şi faptul că pe 28 iunie a intrat în vigoare OUG 51/2019 ce are ca obiect eliminarea transportului judeţean din sfera serviciilor publice şi din reglementările Legii 92/2007.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.