Reprezentanţii Centrului Naţional de Examinare şi Evaluare (CNEE) şi-au cerut scuze, marţi, pentru eroarea apărută la unul dintre subiectele de la proba scrisă la Limba şi literatura română din cadrul simulării Evaluării Naţionale, subliniind că “omisiunea/eroarea de atribuire” nu este de natură să afecteze rezultatele şi performanţele obţinute de elevi.

“Având în vedere faptul că în structura subiectelor pentru proba scrisă de Limba şi literatura română din cadrul simulării Evaluării Naţionale, din data de 11 martie 2019, a fost utilizat ca text la prima vedere poemul ”Stai şi asculţi sub ramuri…”, fără a se menţiona că opera respectivă este creaţia literară a lui Heinrich Heine, tradusă în limba română de Şt. O. Iosif, Centrul Naţional de Examinare şi Evaluare îşi cere scuze public pentru această regretabilă omisiune. În acelaşi timp, CNEE precizează că această omisiune/eroare de atribuire nu este de natură să afecteze rezultatele şi performanţele obţinute de elevii care au susţinut această probă”, se arată într-un comunicat de presă al CNEE transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, subiectul vizează, în conformitate cu programa pentru Evaluarea Naţională, receptarea unui text-suport “la prima vedere”, iar itemii nici în acest caz, nici la examenul din iunie nu solicită informaţii referitoare la autor, încadrarea acestuia sau a textului în vreun curent literar sau orice altă cerinţă care să facă vreo legătură cu autorul textului sau care să inducă în eroare candidatul.

Subiectul în cauză implică “strict” noţiuni de vocabular, punctuaţie, gramatică – morfologie, sensul cuvintelor, respectiv apartenenţa la genul liric (poezie) a textului, a explicat CNEE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.