Reprezentanţa UNICEF în România a lansat platforma U-Report, prin care copiii şi tinerii sunt încurajaţi să devină reporteri şi să vorbescă despre lucrurile care contează cu adevărat pentru ei. Mecanismul „U-Report” este inspirat din Convenţia Naţiunilor Unite şi promovează drepturile celor mici, printre care: cel de a-şi exprima liber opinia şi acela de a fi consultaţi în luarea deciziilor care le afectează viaţa.

În acest moment, sunt peste şase milioane de U-Reporteri în 50 de ţări din întreaga lume, iar comunitatea este în continuă creştere.

“Consultarea și participarea copiilor și a tinerilor sunt principii generale ale Convenției cu privire la Drepturile Copilului. Prin programele și acțiunile sale, UNICEF promovează dreptul copiilor de a participa la procesele decizionale care sunt relevante în viața lor – în cadrul familiei, al școlii sau al comunității. U-Report este o platformă ce încurajează participarea copiilor și a tinerilor, oferindu-le un mijloc prin care ei își pot spune părerea pe subiecte de interes pentru ei, iar informațiile colectate pe platformă de la un număr relevant de copii pot sta la dezvoltarea unor programe și politici publice care să răspundă mai bine nevoilor”, a declarat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

“Cred foarte mult în abilitatea copiilor de a-și exprima opiniile și de a contribui la discuții și dezbateri cu privire la subiecte ce îi privesc și mă bucur că U-Report le oferă ocazia de a face asta. Adolescenții petrec foarte mult timp online, iar prin intermediul U-Report, ei vor fi consultați prin scurte sondaje, vor avea acces la rezultatele acestora, precum și la informații utile”, a spus Andrei Tiberiu Maria – Smiley, Ambasador Național pentru UNICEF în România.

Pentru UNICEF în România, creșterea și consolidarea participării copiilor reprezintă o prioritate atât în cadrul programelor create și implementate, cât și în dialogul cu principalii decidenți politici și cu alți parteneri. Prin intermediul platformei U-Report, copii și tinerii își pot face auzită părerea despre subiecte și probleme care îi preocupă.

“Chiar dacă adulții au puterea de decizie cu privire la multe aspecte ce țin de viitorul nostru, vrem să participăm la construirea societății pe care, la rândul nostru, o vom conduce! Vrem să fim consultați cu privire la orice politică publică, astfel încât și noi să influențăm felul în care va funcționa lumea, iar U-Report este un instrument perfect pentru acest lucru.”, a spus Tasnim Chazli, Vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor din România.

Înregistrarea, mesajele și sondajele U-Report sunt trimise prin mesaje directe, prin Facebook Messenger. Informațiile despre copiii și tineriii înregistrați ca U-Reporteri sunt anonime. Răspunsurile obținute sunt vizibile în timp real pe site-ul U-Report: https://romania.ureport.in, iar acest lucru permite ca oricine să poată accesa detalii generale despre comunitatea de U-Reporteri și despre părerile lor. Rezultatele sunt grupate după vârstă, gen și regiune și sunt utilizate pentru a crește gradul de conștientizare a cetățenilor cu privire la părerile copiilor și tinerilor, problemele și soluțiile propuse de aceștia.

În același timp, U-Reporterii primesc mesaje și informații despre importanța participării lor, află care sunt rezultatele sondajelor, modul în care informațiile au fost folosite, felul în care vocile lor au ajuns la factorii de decizie și care au fost rezultatele contribuției lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.