A treia carte din seria „Autobuzul magic” (The Magic School Bus): „Autobuzul magic. In adancul oceanului”

Editura Cartea Copiilor lansează „Autobuzul magic. În adâncul oceanului”, de Joanna Cole, cu ilustraţii de Bruce Degen. Aceasta este a treia carte tradusă de Cartea Copiilor din seria „Autobuzul magic” (The Magic School Bus), serie despre care New York Times scria că este „cea mai originală și amuzantă abordare a științei pentru copii”.

Elevii din clasa domnișoarei Frizzle, o învățătoare pasionată de știință și cu foarte mult entuziasm, au parte de fiecare dată de câte o aventură fantastică, datorită unui autobuz școlar neobișnuit: se poate mări sau micșora și se poate transforma în moduri neașteptate. Domnișoara Frizzle nu putea să ocolească un asemenea teritoriu fascinant cum este lumea adâncurilor, aşa îi invită pe norocoșii săi elevi într-o nouă expediţie.

Autobuzului magic se transformă în submarin, iar copiii se aventurează în ocean, pentru a-l studia de la suprafaţă şi până la fund, descoperindu-i flora şi fauna. Crabi, stele de mare, corali, caracatițe, delfini, rechini, balene – formele de viață sunt nenumărate și diversitatea lor întrece orice imaginație.

„Autobuzul magic. În adâncul oceanului” completează seria în limba română iniţiată în 2016 de Cartea Copiilor prin lansarea cărţii „Autobuzul magic. Să explorăm simțurile” şi continuată la începutul acestui an de „Autobuzul magic. În stupul de albine”. În cursul acestui an, va intra în lucru şi „Autobuzul magic. În interiorul corpului uman”.

Scriitoarea Joanna Cole s-a născut în New Jersey (SUA) și a îndrăgit știința încă de când era la școală, unde a avut o profesoară pasionată care i-a servit drept model pentru domnișoara Frizzle. A scris peste 250 de cărți pentru copii, însă cea mai populară s-a dovedit a fi seria „Autobuzul magic” (The Magic School Bus). Cărțile acestei serii au fost traduse în mai multe limbi și vândute în milioane de exemplare în toată lumea. Ilustratorul acestor titluri, Bruce Degen, s-a născut în Brooklyn și a îndrăgit arta încă din copilărie. A colaborat la crearea a peste 40 de cărți, mărturisind că a ales ilustrația pentru copii pentru că aceasta poate aduce zâmbetul pe chipul privitorului.

 

Share Button

SUSȚINE PROIECTUL KIDSNEWS.RO!

.


CITEȘTE ȘI:
 
  • Elevii cu simptome au acces restricționat în școală 14 zile, dacă părinții nu vor testare
  •  
  • Teatrul Nottara lansează un nou proiect pentru liceeni
  •  
  • Mâncarea pentru bebeluși este extrem de periculoasă
  •    

    Să ne mai și delectăm, cu drăgălășeniile celor mici