Cinci minori din Iași au ajuns vineri la Spitalul de Copii ”Sf. Maria”, iar medicii sunt rezervați în privința șanselor lor de supraviețuire.

Cei 5 sunt elevi la Şcoala „Veronica Micle”, din Iaşi, și au jucat în timpul pauzei, un joc extrem de periculos, ”Leșinul”, în care și-au ținut respirația până și-au pierdut cunoștinta. Poliția a deschis o anchetă!

”Copiii au fost internaţi la Spitalul de Pediatrie şi rămân sub supraveghere. Prognosticul este rezervat pentru că nu putem să ştim cât a fost acea lipsă de oxigen, noi sperăm să fie bine, să nu apară nicio complicaţie, dar nu avem de unde să ştim care este evoluţia la aceşti copii”, a declarat pentru Mediafax, dr. Tamara Solange Roşu, medic şef UPU Spitalul de Copii ”Sf. Maria”.

”Au fost aduşi cinci copii, cu vârste cuprinse între 12 şi 13 ani de la o şcoală din Bucium, în timpul pauzei de la ora 12. Copiii au practicat un joc, la comanda unui coleg şi-au ţinut respiraţia, iar alţi colegi i-au strâns în braţe. Din cauza hipoxiei de lungă durată pacienţii şi-au pierdut starea de conştienţă. Sunt în prezent la UPU, la oxigenoterapie şi investigaţii de specialitate”, a mai explicat medicul.

Pentru că unul dintre minori este dintr-un centru de plasament, şefa centrului a venit imediat la spital pentru a afla ce s-a întâmplat. ”E un joc pe care îl joacă, nu ştiu dacă şcoala ştie, chiar dacă există cadru didactic de servicu, şi-au ţinut respiraţia 40 de secunde, în timp ce un alt copil a venit şi i-a îmbrăţişat, i-a strâns şi au făcut atac de panică”, a spus Andreea Corodescu, şeful Centrului de Plasament.

Întrebată dacă jocul „Leşinul” este o variantă a „Balenei Albastre”, Corodescu a spus că nu are cunoştinţă de acest lucru şi că elevul care era în centrul de plasament nu a jucat niciodată acest joc.

”Nu cunosc această variantă, copilul din centrul de plasament nu a jucat niciodată acest joc, noi avem cadre didactice care stau în permanenţă cu acest copil şi cu alţi copii. Eu nu ştiu de asemenea atitudini în centrul de plasament. Dar se pare că se întâmplă în şcoală”, a afirmat Andreea Corodescu, şefa Centrului de Plasament.

Colegii celor care au ajuns la spital au declarat că totul a pornit de la o colegă care le-a sugerat acest joc.

Directorul şcolii crede, însă, în această variantă, a unei legături între „Balena Albastră” şi „Leşinul”, două jocuri extrem de periculoase.

„Într-una din pauze, probabil inspirati de jocul apărut pe internet „Balena Albastră” mai mulţi copii, din joacă şi-au ţinut respiraţia, alţi colegi au venit din spate şi i-au strâns, în momentul când le-au dat drumul nu au mai putut respira corect. Au apărut probleme respiratorii, probabil atacuri de panică, profesorii de serviciu erau pe holuri, doi dintre copii au fost în baie, doi în spatele unei clase. Am acţionat rapid, am chemat asistenul medical din unitate, le-a acordat primul ajutor, am chemat salvarea”, a declarat prof. Gabriel Gavriluţă, directorul şcolii „Veronica Micle”.

Pe de alta parte, jurnalistii de la ziarul Adevărul au relatat joi exact despre faptul că, sute de adolescenţi din România sunt implicaţi într-o activitate online intitulată „Blue Whale Challenge“, care a provocat zeci de morţi printre tinerii din spaţiul ex-sovietic.

Un reporter „Adevărul“ a pătruns, sub acoperire, în reţeaua clădită pe site-ul rusesc VKontakte pentru a înţelege fenomenul sinistru, al cărui scop final este sinuciderea.

”Flagelul a pornit în Rusia. Între 2013-2016


, un rus cu numele Phillipe Budeikin, a creat opt grupuri dedicate pe reţeaua socială VKontakte (n.r. – varianta rusească a Facebook). Din noiembrie 2015 până în aprilie 2016, 130 de tineri ruşi s-au sinucis aruncându-se în gol sau în faţa trenului. Jocul în sine mizează pe o provocare psihologică: cu un anunţ pe una dintre paginile oficiale ale jocului de pe VKontakte, potrivit căruia sunt interesaţi să joace „Balena Albastră“, tinerii pot adera la grupurile care promovează conceptul. Adolescenţii sunt contactaţi imediat după înscriere de „călăuze“. Ulterior, timp de 50 de zile, primesc câte o sarcină de îndeplinit, una mai sinistră decât alta: li se cere, de exemplu, să se automutileze pe antebraţ, unde să deseneze o balenă cu o lamă de bărbierit. Mai sunt provocaţi să se trezească la ora 4.20 şi să vizioneze un film de groază sau să se plimbe, în echilibru, pe marginea unei clădiri. Ultima sarcină este sinuciderea, prin metode diverse. Jocul morţii s-a răspândit puternic atât în spaţiul ex-sovietic, cât şi în Estul Europei sau în Occident. Ucraina, Letonia şi Republica Moldova au înregistrat cazuri recente de sinucideri la adolescenţi care şi-au postat pe conturile personale de pe platformele sociale simbolurile provocării. Deşi diverşi lideri de opinie sau părinţi avertizează asupra implicaţiilor deosebit de grave, avertismentele sunt aproape ignorate în prezent”, spun cei de la ”Adevărul”.