Cel mai mare brad de Craciun din Romania va avea 42 de metri si va fi impodobit la CisnadieCel mai mare brad de Crăciun va fi împodobit la Cisnădie, în judeţul Sibiu, acesta fiind deja montat în centrul oraşului şi urmând să fie iluminat în Ajunul Sfântului Nicolae, scrie Mediafax.ro.

Potrivit primarului oraşului Cisnădie, Gheorghe Huja, bradul care a fost montat în Piaţa Revoluţiei măsoară 42 de metri şi este cel mai înalt din ţară.

„Bradul oraşului nostru este cel mai înalt din România şi are suport din metal care îi permite o astfel de înălţime. Vrem ca toată comunitatea, şi mai ales copiii, să se bucure de el”, a transmis Gheorghe Huja, primarul oraşului Cisnădie.

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de reprezentanţii Primăriei oraşului Cisnădie, pe 1 decembrie va fi deschis un patinoar acoperit, iar în 5 decembrie, în Ajunul lui Moş Nicolae, va fi aprins şi iluminatul festiv, fiind pregătit şi un concert pop.