Atentie parinti! Nota 10 nu garanteaza nici pe departe succesul unui elev Notele de la şcoală nu sunt cei mai buni indicatori ai potenţialului pe care îl are un elev, ci îl forţează pe acesta să rămână între graniţele unui sistem social derutant, care-i poate opri inventivitatea, creația sau sclipirea, consideră psihologul Alexandru Pleşea.

Specialistul, cunoscut opiniei publice drept “Antrenorul Minţii”, afirmă că este demonstrat ştiinţific că nota 10 nu scoate în evidenţă genialitatea unui elev, ci pur şi simplu arată gradul ridicat de adeziune la un set de cunoştinţe standardizate, impuse de şcoală, scrie Promptmedia.ro.

“Elevii au nevoie să învețe cum să învețe, nu au nevoie de concurență sau reguli impuse. Ei au nevoie să fie ajutați să rămână cât mai aproape de creativitatea și voioșia copilăriei. Cunoaştem cu toţii foarte multe exemple de elevi de nivel mediu sau cu note slabe la învăţătură, dar care au demonstrat, mai ales după terminarea şcolii, că pot fi genii în orice alt domeniu de activitate. Genialitatea lor a ieşit la iveală abia după ce aceştia au părăsit graniţele sau standardele impuse de mediul academic, deoarece au putut gândi singuri, şi-au dat voie să fie creativi. Sunt mulţi profesori care nu ţin cont de unele sclipiri de geniu pe care le pot avea unii elevi, ba chiar îi îngrădesc din prima clipă în care observă opinii care nu respectă graniţele lecţiei. Chiar mai rău, există profesori care îi pedepsesc pe elevii nonconformişti şi îi premiază pe elevii care respectă şi aderă robotic la pachetul de cunoştinţe standardizate. Din această cauză, actualul sistem de notare, care premiază conformismul şi pedepseşte nonconformismul, a devenit unul cel puţin discutabil”, afirmă psihologul Pleşea.

Calificativele produc obişnuinţe mentale, standardizate

În acelaşi timp, specialistul crede că odată adoptat conformismul şi respins în totalitatea ideea de creativitate, elevul va îmbrăţisa acest sistem de valori şi în perioada maturităţii. Mai mult, maturitatea este terminarea voioșiei și creației, iar sistemul de educație actual produce maturitate, concurență sau responsabilitate prea mare, încă de la vârste fragede, astfel copii pierzând bucuria adolescenței.

“Educația înseamnă să dezvolți învățarea cât și dezvățarea. Notele care se dau la școală conduc personalitatea unui copil către referința la cum este bine sau nu, să fie în societate. Părinții, cât și profesorii au nevoie să instruiască viitorul unui copil prin modelele lor personale. Un profesor sau un părinte care nu și-a definit o armonie și o stare interioară sănătoasă, nu poate oferi mai departe decât cunoaștere. Copiii, cât si adulții, au nevoie de înțelegere, și mai puțin de cunoaștere. Înțelegerea se face prin jocuri, experiență practică, călatorii, discuții sincere și deschise către copil, toate învăluite sub plapuma dragostei”, consideră leşea.

În opinia psihologului, creația și inovația la un copil se dezvoltă armonios prin exemplul personal al educatorului, și mai puțin prin note. Educatorii buni au un set sănătos de valori morale și etice interioare, știind cum să vadă către viitorul copiilor pe care îi învață. “Notele sau calificativele produc obișnuințe mentale, standardizare și constrângere prin raport cu sistemul actual. Adăugând ingredintele: dragostea, încurajările, joaca, răbdarea, atenția, îi pot duce pe cei mici către voioșie, gânduri de creație, fericire interioră și dezvoltare armonioasă”, conchide psihologul.