control dezinfectantiMinisterul Sănătăţii, cu aprobarea Parchetului General, a publicat vineri lista unităţilor sanitare în cadrul cărora au fost depistate probe neconforme în urma controalelor realizate prin intermediul Direcţiilor de Sănătate Publică din ţară la produsele dezinfectante. Potrivit listei, in 50 de spitale din tara au fost gasite cu nereguli,  9 dintre acestea fiind din Bucuresti, unele dintre ele foarte mari, cum este cazul Spitalului de Urgenta Floreasca sau cel al Spitalului Universitar de Urgenta.

“Precizăm faptul că pentru siguranţa pacienţilor, în unităţile sanitare în care s-au înregistrat neconformităţi, au fost luate toate măsurile administrative perntru evitarea oricărui risc la adresa pacienţilor, respectiv suspendarea produselor dezinfectante în cauză”, potrivit informarii Ministerului Sanatatii.

Ministerul Sănătăţii mai informează faptul că acţiunile de control continuă, fiind totodată luate măsuri de auditare a contractelor derulate de unităţile sanitare cu firma HexiPharma.

Nr. crt.JudetulUnitatea sanitara
1ABSpital Judeţean de Urgenţă Alba Iulia
2BCSpital Judeţean de Urgenţă Bacau
SPITALUL MUNICIPAL DE URGENŢĂ MOINEŞTI
3BVSpitalul Clinic de Copii Brasov
Spital Fagarasi
4BRCentru integrat  medicala paleativa
5CSSpitalul de Urgenta Resita
6CLSpital Orasenesc Lehliu Gara
Spital Psihiatrie Săpunari
Spital Calarasi Pneumologie
Spital de Urgenta Calarasi
Spital Municipal Oltenița
7CJInstitutul Inimii “Nicole Stancioiu” Cluj
Institutul Oncologic “Prof.dr. Ion Chiricuţă”  Cluj-Napoca
8CTSpital Clinic de Pneumoftiziologie
Spital Municipal Mangalia
Spital Orasenesc Harsova
Sanatoriul Balnear si de Recuperare Techirghiol
9DJSpitalul Municipal Filantropia Craiova
SPITALUL MUNICIPAL CALAFAT
10GLSPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA” SF APOSTOL ANDREI” GALATI
SPITALUL CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII “SF. IOAN” GALATI
11GJSpital Orasenesc Bumbesti – Jiu
12HRSpital Municipal Gheorghien
13ISSP OG Cuza Voda Iasi
Spitalul clinic de psihiatrie “Socola” Iaşi
14MSSPITAL JUDETEAN DE URGENTA Targu Mures
15NTSpital Judetean de Urgenta Piatra Neamt
16OTSpital Judetea Slatina
Spital Municipal Caracal
17PHSpitalul Judetean de Urgenta Ploiesti
18SMSPITAL ORASENESC NEGRESTI OAS
19SVSpital Psihiatrie Campulung Moldovenesc
Spital Psihiatrie Cronici Siret
Spital Municipal Radauti
Spital Orasenesc Gura Humorului
Spital Municipal Falticeni
20TMSC Materna Care SRL
21TLSpitalul Județean Tulcea
22VLSpitalul Municipal Dragasani
Spitalul Orasenesc Horezu
23BUCInstitutul National de Endocrinologie Parhon
Spital de Urgenta Pantelimon
Spitalul Clinic de Urgenta
Bucuresti
Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta
Spital Sf Stefan
Spitalul Clinic de Urgenta Sf. Ioan
Spitalul Clinic Dr. Ioan Cantacuzino
Spitalul de Nefrologie Carol Davila
Spitalul Universitar de Urgenta