Noile figurine cu dezabilitati propuse de LegoLego a dezvăluit prima figurină ce reprezintă un tânăr în scaun cu rotile, după ce grupul #ToyLikeMe a demarat anul trecut o campanie online în sprijinul reprezentării pe piaţa jucăriilor a celor 770.000 de copii cu dizabilităţi din Marea Britanie, informează bbc.com.

Grupul #ToyLikeMe indicase că producţia de jucării de la Lego “stimula stereotipiile legate de persoanele cu handicap”, deoarece singura figurină în scaun cu rotile fabricată de Lego era un om în vârstă. Petiţia celor de la #ToyLikeMe a primit mai mult de 20.000 de semnături, solicitându-le celor de la Lego să creeze jucării care să ilustreze inclusiv copii cu handicap. În Marea Britanie sunt circa 770.000 de copii cu dizabilităţi.

Imaginile distribuite de Lego dezvăluie, printre altele, figurina unui tânăr în scaun cu rotile ce poartă o căciulă şi are un câine-călăuză pentru asistenţă, dar personajul este doar o mostră dintre multele de acest fel care vor fi introduse în gama Lego. Jucăria face parte din colecţia “City” ce se va pune în vânzare din iunie. Alte companii ce fabrică jucării sunt îndemnate în continuare să urmeze exemplul celor de la Lego.