scoala de vara-afis-2Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani la un nou modul al Școlii de vară, în cadrul căruia vor învăța cum să-și alcătuiască propriul insectar.

Albina, fluturele, rădașca, musca, gândacul de bucătărie, lăcusta, libelula sau puricele, arată foarte diferit unele față de celelalte, dar, cu toate acestea, toate sunt insecte, având corpul format din trei părți, prezența a trei perechi de picioare, și a unei singure perechi de antene sunt câteva din detaliile care ne pot convinge că sunt insecte. Acestea sunt printre cele mai diverse grupe de animale din lume, cunoscându-se până în prezent peste un milion de specii, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din numărul total al tuturor speciilor cunoscute de pe Pământ.

Insectele trăiesc în medii de viață variate, putând fi întâlnite aproape peste tot, în sol, în apă și în aer, din zonele ecuatoriale până la poli, pe corpul sau în corpul plantelor și animalelor din jurul nostru, chiar și pe corpul sau în corpul nostru.

Unul dintre primii pași pe care trebuie să îi facem pentru a cunoaște lumea insectelor este de a alcătui colecții cât mai complete și de a le organiza cât mai riguros din punct de vedere științific. Haideți să învățăm împreună cu dr. Elena Iulia Iorgu metodele cele mai potrivite pentru prinderea, prepararea și conservarea diferitelor insecte, astfel încât să ne putem alcătui propriul insectar!

Înscrierile se pot face pe adresa de e-mail: info@antipa.ro sau la numărul de telefon 021.305.60.31, în limita a 15 locuri/modul.

 

Detalii: www.antipa.ro și pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa.

 

Informaţii suplimentare despre programe: Florentina Purdescu, șef birou Relații Publice, Marketing Cultural și Programe Educaționale, e-mail: florentinap@antipa.ro, tel: 0729.074.127.