Hand writing
Hand writing

Aproximativ 180.000 de absolventi ai clasei a VIII-a sustin luni prima proba, la limba si literatura romana, din cadrul evaluarii nationale,  rezultatele la acestor teste urmand a avea o pondere de 75% în media de intrare la liceu.

Potrivit calendarului examenului, proba scrisă la limba şi literatura română va avea loc luni, proba la limba şi literatura maternă, susţinută doar de elevii care aparţin minorităţilor naţionale şi au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă, este programată marţi, iar Evaluarea Naţională se va încheia miercuri, cu testul la matematică.

Rezultatele vor fi afişate în 26 iunie, până la ora 16.00, iar în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 20.00, vor fi depuse contestaţiile. În perioada 27-29 iunie vor fi rezolvate contestaţiile depuse de candidaţi, iar în 30 iunie vor fi afişate rezultatele finale.

Candidaţii pot solicita comisiei de organizare a Evaluării Naţionale să-şi vadă lucrările numai după afişarea rezultatelor finale, după contestaţii. Vizualizarea lucrării nu va duce la reevaluarea sau modificarea notelor acordate candidatului respectiv.

Elevii care participa la evaluarea nationala trebuie sa respecte mai multe reguli. Ei nu pot intra în sălile de examen cu cărţi, caiete, dicţionare, ciorne, telefoane mobile, căşti audio, mijloace electronice de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet şi ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu orice alte materiale care ar putea ridica suspiciunea de fraudă.

Candidaţii vor lăsa ghiozdane, rucsacuri, sacoşe şi poşete în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învăţământ.

Candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne sau notiţe care ar putea fi folosite pentru rezolvarea subiectelor.

Încălcarea acestor reguli va fi considerată fraudă sau tentativă de fraudă, iar candidaţii vor fi eliminaţi de la proba respectivă, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu.

Candidaţii eliminaţi de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă vor primi nota 1 pe lucrarea scrisă respectivă.

Înainte de începerea probelor, asistenţii vor prezenta candidaţilor prevederile metodologice legate de organizarea şi desfăşurarea corectă a Evaluării Naţionale şi le vor solicita să predea toate materialele şi obiectele care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt interzise în sala de examen.

Testele scrise de la Evaluarea Naţională vor fi susţinute în săli care au camere video de supraveghere.

Comisiile de examen vor verifica, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă, ori în cazul în care există sesizări, verificarea se face pentru înregistrările din toate sălile de examen din unitatea de învăţământ respectivă.

Admiterea în liceu se face prin repartizare computerizată, după ce elevii susţin testele scrise de la Evaluarea Naţională. Media de admitere în liceu se calculează ca medie ponderată între media de la Evaluarea Naţională (75 la sută) şi media notelor din gimnaziu (25 la sută). Pentru admiterea în liceu nu este necesară o medie minimă.

Repartizarea computerizată în liceu va avea loc în trei etape. În prima etapă de admitere, din 3 până în 7 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, iar în 14 iulie va avea loc repartizarea computerizată.

A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 15-30 iulie, repartizarea computerizată fiind programată în 23 iulie.

În etapa a treia de admitere în licee, repartizarea computerizată va avea loc în 3-4 septembrie.