MadonnaCântăreaţa Madonna plănuieşte să marcheze împlinirea a 30 de ani de la turneul său “Like a virgin”, din 1985, printr-o serie de concerte în întreaga lume, prin care va promova şi următorul său album, programat pentru lansare în 2015.

“Madonna vrea să cânte în cât mai multe locuri, în special pentru că se vor împlini 30 de ani de la turneul «Like a Virgin». Ca şi în cazul turneului «MDNA», din 2012, când a avut 88 de concerte în Europa, America de Sud şi Asia, Madge (cum i se mai spune Madonnei, n.r.) va călători în jurul lumii. De îndată ce va termina lucrul la noul album, se va putea concentra pe concerte”, a declarat o sursă pentru publicaţia britanică Daily Mirror, potrivit Mediafax.ro

Madonna, în vârstă de 56 de ani, a avut până în prezent nouă turnee de mare amploare, iar cel din 2015 ar urma să fie unul în care artista “va forţa limitele” şi va oferi ceva nou fanilor.

“Madonna ştie că pentru a rămâne relevantă trebuie să continue să se reinventeze şi să împingă şi mai mult limitele. Noul turneu va prezenta o latură a Madonnei pe care nimeni nu a mai văzut-o”, a mai spus sursa citată.

Considerată “una dintre cele mai bune artiste pop ale tuturor timpurilor”, numită şi “Queen of Pop (regina muzicii pop)”, Madonna este şi cea mai bine vândută cântăreaţă din secolul XX, potrivit Recording Industry Association of America, cu peste 300 de milioane de albume vândute în întreaga lume. În martie 2008, ea a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.

În august 2009, Madonna a concertat la Bucureşti, în cadrul turneului “Sticky and Sweet”.