OCC pentru iunie OCC pentru iunie (1)

Luna iunie, dedicată celor mici la început de vară şi de vacanţă, aduce şi la OPERA COMICĂ PENTRU COPII două cadouri muzicale-surpriză – premiera baletului „ALBĂ CA ZĂPADA” şi serile de gală „INVITAŢIE LA CASTEL”- ce încheie frumos o stagiune bogată în spectacole de operă, balet, musical, turnee în ţară şi străinătate, premii importante obţinute la festivaluri internaţionale etc.

Unul dintre cele mai cunoscute basme ale tuturor timpurilor, prinde contur pe scena teatrului bucureştean într-o nouă premieră extraordinară: „ALBA CA ZĂPADA”, balet pentru copii inspirat de celebra poveste a Fraţilor Grimm. Vă veţi bucura de noua producţie a instituţiei în zilele de luni şi marţi ale lunii iunie: luni 2, 16 iunie – de la orele 11.00 şi 13.00 şi marţi 3, 10, 17 iunie – de la orele 11.00 şi 13.00.

Tânăra prinţesă atrasă în capcane de mama vitregă, vrăjitoarea cea rea, cei şapte pitici poznaşi, prinţul mândru şi curajos, revin la viaţă în coregrafia lui Gigel Ungureanu şi scenografia Vioricăi Petrovici. Ilustraţia muzicală – a fost realizată de Alexandru Istrate, iar asistent coregraf este Cătălin Caracaş. Îi veţi aplauda pe balerinii OPEREI COMICE PENTRU COPII: Theodora Munteanu, Alis Gheorghe, Andreea Soare, Alexandra Corneanu, Claudia Iagăr, Sabina Chirilă, Andy Ardeleanu, Mihai Pricope, Daniel Manea, Ionuţ Birjovanu, Octavian Iuga şi Andrei Dogaru.

 

Parteneri media: 7 seri, Ziare.com, RFI România, CARIERE, HotNews, Radio România Cultural, PORT.RO, Web PR, melc-codobelc.ro, Bucureşti FM, Ziarul Metropolis, Draga mea pentru copii, Calendarul Magic.ro, Gradinitebucuresti.ro, suntmamica.ro, TV City, Senso TV, EduRomânia, Actualitatea Muzicală, Agenda Culturală Pentru Copii. Mulţumim pentru promovarea permanentă colegilor de la posturile Radio România.

 

Pentru mai multe detalii despre producţiile OPEREI COMICE PENTRU COPII, vă invităm să consultaţi site-ul operacomica.ro. Sediul nostru este situat în Calea Giuleşti, nr. 16, sector 6, Bucureşti.

 

Pentru rezervarea biletelor, vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon 021/319.28.19, de luni până vineri între orele 9.00 – 16.00. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o oră înainte de începerea spectacolului.