Mai mult de jumatate dintre copii, educati cu bataie

copil certatStatisticile arată că 63% dintre copii mărturisesc că părinţii îi bat cu băţul, cureau sau lingura de lemn, iar lovitul cu palma sau urecheala nu sunt percepute de majoritatea părinţilor şi a copiilor ca fiind comportamente din sfera abuzului fizic. Potrivit jurnalistilor de la Jurnalul.ro, 20% dintre părinţi consideră bătaia un mijloc de educaţie a copilului. Şi nu e doar bătaia. Dr. Gabriela Iorgulescu, preşedinta Societăţii Academice a Ştiinţelor Comportamentale din România (SASCR), face un inventar cu urmări dramatice pentru un număr din ce în ce mai mare de copii : abuz sexual, emoţional, psihologic, verbal, de substanţe periculoase, drogare intenţionată sau neintenţionată, rele tratamente, neglijare, exploatare, abandon etc

Ziaristii de la Jurnalul.ro semnaleaza ca aceste procente reci reuşesc să schiţează un portret al copilului confruntat cu diverse forme de abuz. Un copil cu tulburări comportamentale majore. “Sunt afecţiuni psihice foarte grave, tentativă de suicid, dar şi un stil de viaţă dezechilibrat din cauza abuzului, mă refer la consum de alcool, droguri, tutun sau chiar la alimentaţia nesănătoasă etc.”, avertizează conf. dr. Alexandru Rafila, specialist în politici de sănătate şi preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

“Eu cred că multe dintre formele de abuz asupra copilului sunt o consecinţă a lipsei de educaţie a părinţilor. Dar să nu uităm că, în prezent, în cel puţin un million de familii, părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate. De regulă, copiii sunt lăsaţi în ţară, în cel mai bun caz în grija bunicilor, ori la rude, prieteni sau vecini. Iar copiii sunt expuşi diferitelor forme de abuz », subliniază conf. dr. Alexandru Rafila. Şi cum la noi, reţeaua de medicină şcolară este pe cale de dispariţie, soluţia susţinută de conf. dr. Rafila este ca personalul medical să fie pregătit pentru a depista formele de abuz la copil. Este vorba de medicul de familie, medicul dentist. De asemenea, implicarea în prevenţia violenţei asupra copilului a asistenţei medicale comunitare, făcută de medici şi asistenţi calificaţi.

Preşedintele Societăţii Române de Pediatrie, dr. Marin Burlea, consideră cel mai dramatic “sindromul copilului bătut”. “Sunt cupluri care se bat, folosind copilul pe post de bâtă, dovadă fiind leziunile acumulate, în diverse stadii, fracturile mai noi sau mai vechi. Din păcate, aşa cum povesteşte dr. Burlea, în unele familii cu mulţi copii, cu părinţi ignoranţi şi fără venituri sigure, persistă obiceiuri medievale de sedare a bebeluşului. Fie înmoaie suzeta în ţuică şi o dă acestuia să o sugă . Fie au în curte tufe de mac. Pun seminţele într-un tifon şi îl dau copilului să sugă, ceea ce creează dependenţă cu consecinţe devastatoare.

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, recunoaşte că avem cazuri de elevi spitalizaţi din cauza violenţei în şcoală. Şi nu numai din cauza violenţei între copii, ci, mai grav, din cauza violenţei profesorului asupra copiilor. Chiar ministrul Pricopie sesizează că sunt mulţi directori de unităţi şcolare care nu ştiu ce să facă atunci când un copil vine, de exemplu, cu vânătăi la şcoală. “Ei uită ca au obligaţia de a informa în cel mai scurt timp Poliţia, Protecţia copilului. Cred că un curs special în modulul de pregătire pedagogică este foarte necesar, astfel încât cadrele didactice să ştie exact ce trebuie să facă în asemenea situaţii », spune ministrul Pricopie.

Share Button

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *