osbourneLisa Stelly – soţia lui Jack Osbourne, fiul rockerului britanic Ozzy Osbourne – a suferit săptămâna trecută un avort spontan. Anunţul a fost făcut de Lisa Stelly, printr-un mesaj publicat pe blogul ei, Raddest Mom, informează huffingtonpost.com.

“M-am temut să fac acest anunţ… Am avut nevoie de timp înainte să fiu capabilă să spun ce s-a întâmplat. Jack şi cu mine ne-am pierdut băieţelul săptămâna trecută. Avortul spontan într-o lună avansată de sarcină este de departe cel mai dificil moment prin care am trecut până acum”, a scris Lisa Stelly pe blogul său, potrivit Mediafax.

Totodată, ea le-a cerut tuturor să fie respectată intimitatea familiei sale în această perioadă dificilă. “Este important să nu îţi pierzi speranţa şi să rămâi optimist în aceste momente dificile din viaţă. Nu ştim niciodată de ce se întâmplă astfel de lucruri”, a mai spus soţia lui Jack Osbourne.

Lisa Stelly a anunţat pe 6 august, pe blogul său, că fiica ei va avea în curând un frăţior sau o surioară. Ea a mai spus atunci că este în al doilea trimestru de sarcină. Jack Osbourne s-a căsătorit cu Lisa Stelly în octombrie 2012, la şase luni după naşterea primului lor copil, fetiţa Pearl.

Jack este cel mai mic dintre cei trei copii ai lui Ozzy Osbourne şi ai soţiei sale, Sharon Osbourne. Jack a devenit cunoscut după difuzarea reality show-ului “The Osbournes”, ce prezenta viaţa de zi cu zi a părinţilor săi, a sa şi a surorii lui, Kelly.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.