marie curiePrima operatie pe cord la copil in clinica de chirurgie cardiovasculara a Spitalului “Marie Curie” din Capitala va fi realizata in septembrie, iar pana la sfarsitul anului ar putea fi operati pana la 30 de copii, a declarat pentru Mediafax, managerul unitatii, Daniel Buzatu.

“Sectia este gata, dar mai trebuie puse la punct foarte multe detalii. Aparatura mare exista. Va trebui sa luam consumabile si alte aparate mai mici. In prezent, in sectie se fac pregatiri pentru luna septembrie, cand vom face prima operatie. Cand am venit ca manager, in august, aveam o lista cu prioritati. Una dintre ele era sa iau lacatul de pe usa clinicii si sa dau drumul lucrarilor”, a spus Buzatu.

Managerul spitalului estimeaza ca, pana la sfarsitul anului, in clinica vor fi facute intre 12 si 30 de operatii pentru malformatii cardiace la copii. Potrivit lui Buzatu, programul lansat de Ministerul Sanatatii privind recrutarea medicilor pentru calificare in chirurgia cardiovasculara pediatrica este foarte bun.

“Avem nevoie de trei chirurgi cardiovasculari, patru medici de ATI, personal mediu, adica asistente, infirmiere, ingrijitoare. Programul Ministerului Sanatatii a inceput in august si se va desfasura pe trei ani. Este un program foarte bun, pentru ca personalul va fi scolarizat in strainatate. Nu va ascund ca la noi ar putea reveni medici care lucreaza in strainatate. Deocamdata, nu am acordul lor sa va spun”, a mai spus managerul Daniel Buzatu.

In spital sunt deja cativa copii pregatiti pentru interventiile chirugicale care vor incepe in septembrie. Astfel, seful sectie de cardiologie de la “Marie Curie”, dr. Alin Nicolescu, are sub observatie doi copii cu malformatii congenitale.

“Majoritatea sunt malformatii cardiace care au indicatii chirurgicale. Noi, aici, pregatim copiii pentru operatiile care se vor desfasura in spitalul nostru. Dupa operatie si cele 48 de ore petrecute in terapie intensiva, copiii vor reveni, pentru tratamentul postoperator, in clinica de cardiologie. Pentru a putea fi operati, copiii sunt supusi unui set de analize, pentru ca ei nu trebuie sa aiba vreo infectie”, a explicat Nicolescu, acesta salutand, la randul sau, ideea Ministerului Sanatatii (MS) de a lansa campania de recrutare a medicilor pentru clinicile de chirurgie cardiovasculara.

Potrivit lui Nicolescu, prin proiectul MS, medicii vor beneficia de pregatire in strainatate pe banii statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.