fb bebePeste 80% dintre minorii care au conturi pe site-ul de socializare Facebook mint în privinţa vârstei pe care o au, potrivit autorităţii care reglementează publicitatea din Marea Britanie, citata de Mediafax.

Autoritatea de supraveghere a publicităţii din Marea Britanie (ASA) a descoperit această problemă în timp ce realiza un sondaj despre spoturile publicitare preferate de tineri. Sondajul a arătat că 83% dintre copiii cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani, care au fost monitorizaţi cu privire la timpul pe care îl petrec pe internet, s-au înregistrat pe reţelele de socializare cu vârste false, informează theguardian.co.uk.

Doar circa 40% dintre copiii care au participat la acest studiu aveau peste 18 ani, însă unii dintre aceştia afirmau că au chiar şi 88 de ani.

“Vom ridica această problemă companiilor care deţin platforme de socializare pe internet”, a spus directorul executiv al ASA, Guy Parker. “În cazul în care publicitarii şi companiile de social-media ştiu despre tehnica folosită de copii, nu ar trebui să aibă un rol important în a stopa acest fenomen?”, a întrebat acesta.

Pe de altă parte, Parker a spus că ASA intenţionează să poarte discuţii cu companiile care deţin reţele de socializare pe internet pentru a le arăta că trebuie introduse reguli de protecţie “mult mai dure” decât cele folosite în prezent.