„Cine nu e gata”, una dintre cele mai așteptate producții românești ale verii, poate fi văzut deja în avanpremieră pe marele ecran. Tragicomedia cu accente de thriller psihologic marchează un moment unic în cinematografia locală: este primul film românesc finanțat aproape integral din criptomonede, cu un buget de peste 500.000 de euro.
Avanpremiera a avut loc miercuri seară, la Cinema City AFI Cotroceni, și s-a transformat într-o gală inedită, la fel de specială ca filmul însuși. Unul dintre momentele-surpriză ale serii a fost concertul acustic susținut live de Loredana, care a cântat pentru invitați chiar înainte de proiecție. În film, artista joacă rolul unei cântărețe celebre aflate într-o situație profesională delicată, care ajunge să apeleze la personajul principal, Victoria, și să treacă printr-un proces de „recalibrare” radicală.
Coloana sonoră originală este semnată de compozitorul român Sebastian Androne-Nakanishi, recunoscut și premiat la nivel internațional. În soundtrack-ul filmului se regăsesc și piese interpretate de Loredana, trupa Alternosfera și trupa Haos.
O producție curajoasă și o poveste cu miez
Inspirat din bestsellerul omonim semnat de Iulia Nani, filmul explorează cu ironie și luciditate o temă tot mai prezentă în societatea actuală – burnout-ul profesional și obsesia schimbării cu orice preț. Povestea o urmărește pe Victoria Lungu, o fostă directoare de HR ajunsă la capătul puterilor, care decide să-și reinventeze viața devenind career coach. Însă metodele sale radicale trec linia fină dintre sprijin și abuz: clienții sunt sechestrați, telefoanele le sunt confiscate, iar lecțiile de viață se transformă în interogatorii necruțătoare.
„Mă bucur enorm că publicul mă poate descoperi acum și în ipostaza de actriță și că are ocazia să vadă un proiect de care sunt foarte, foarte mândră. Este un film care te pune pe gânduri și te învață ceva important despre tine și despre lume. Vă invit din suflet să mergeți la cinema!” Spune Ioana Budu, protagonista filmului.
„Cine nu e gata” este un film care îmbină umorul negru cu analiza psihologică, oferind o experiență cinematografică intensă.
„Ca scriitor, este un sentiment extraordinar să vezi cum personajele gândite de tine prind viață și ajung din paginile cărții tale pe marele ecran. Mesajul meu către spectatori este că oamenii sunt cei care au puterea să creeze un mediu de lucru care să nu-i conducă pe ei și pe ceilalți – colegi, subalterni – către epuizare și gesturi necugetate. Sper ca filmul să îi facă să-și dorească să-și schimbe comportamentul înainte să apară cineva care să îi ajute… cu forța.”, a declarat Iulia Nani, autoarea romanului omonim și coscenarista filmului.
„Am cunoscut-o pe Iulia Nani în timpul pandemiei, când mi-a propus să-i transform cartea în scenariu. M-a atras povestea Victoriei, femeia care își reinventează viața… și pe a altora. Dintr-un roman de tip chick lit am ajuns la un thriller psihologic cu un personaj principal aproape ca un Joker feminin. A fost o provocare să aducem pe ecran un subiect atât de delicat, dar cred că tocmai curajul ne-a dus aici.”- Regizor și co-scenarist: Anghel Aron Florian.
Proiectul s-a finanțat aproape integral din criptomonede, printr-o comunitate internațională construită de regizor, care își propune să demonstreze că industria creativă poate fi susținută și altfel decât prin canalele tradiționale de finanțare.
„Într-o perioadă în care filmele fantastice și poveștile atipice dispar din cinema, am vrut să riscăm și să facem ceva diferit. Finanțarea prin crypto a fost o aventură în sine, dar a meritat.”, a mai adăugat Anghel Aron Florian.
Distribuție și viziune artistică
Rolul principal este interpretat de Ioana Budu, care aduce în prim-plan vulnerabilitatea, furia și sarcasmul personajului Victoria. Din distribuție fac parte și Oltin Hurezeanu, Oana Marcu, Paul Diaconescu, Loredana Groza, Daniela Nane, Ada Navrot, Marcela Motoc, Florin Galan, Andreea Chirițescu, Dani Ionescu și Marcela Motoc.
Estetic, filmul alternează între realitatea dură a unei lumi corporatiste seci și un univers interior dens și tulburător, inspirat vizual de pictura lui Caravaggio și de benzile desenate. Umorul absurd nu este doar un artificiu de divertisment, ci un instrument prin care se demontează miturile despre succes, motivație și fericire.
Acum în cinema
„Cine nu e gata” poate fi urmărit în avanpremieră în cinematografele partenere începând cu 16 iulie.






