Executivul a introdus încă 9 molecule pe listele medicamentelor compensate sau gratuite de care beneficiază asigurații, pe bază de prescripție medicală în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate sau cei înscriși în programele naționale de sănătate, potrivit unei Hotărâri adoptate miercuri de Guvern.

Această măsură are scopul să asigure accesul la tratament cu medicamente noi inovative, pentru cât mai mulți pacienți diagnosticați cu afecțiuni la care nu există metode de tratament satisfăcătoare.

Cele 9 medicamente nou introduse în lista celor prescrise sunt medicamente de care beneficiază asigurații în tratamentul ambulatoriu al unor grupe de boli în regim de compensare de 100% din prețul de referință. De aceste medicamente beneficiază bolnavii cu proceduri intervenționale percutane, numai după implantarea unei proteze endovasculare (stent), bolnavii care se află în tratamentul ambulatoriu al unor grupe de boli transmisibile – Subprogramul de tratament și monitorizare a persoanelor cu infecție HIV/SIDA, bolnavii cu psoriazis cronic sever (plăci), bolnavii cu mielom multiplu,  dar și pentru tratatamentul medicamentos al bolnavilor cu diabet zaharat, înscriși în programul național.

Pentru aceste denumiri comune internaționale, se estimează ca, în anul 2017,  decontarea se va încadra în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate alocat medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum / cost-volum-rezultat, respectiv bugetul alocat medicamentelor pentru boli cu risc crescut utilizate în programele naționale de sănătate curative.