Pe parcursul lunii octombrie, în weekend-uri, de la ora 11:00, Unteatru de copii învită publicul la spectacolele dedicate publicului tânăr și foarte tânăr din București, care se vor desfășura în datele de 12, 20, 26 și 27 octombrie 2019, la Teatrul UNTEATRU (Sfinții Apostoli 44).
Cele patru spectacole – „Micul Prinț” (produs de Lightwave Theatre Company și unteatru), „S.O.S. Dispar poveștile”, „Carina pe drumul spre casă” și „În față la O12” (produse de Asociația Culturală pentru Educație prin Artă) – îi invită atât pe tinerii spectatori, copii și adolescenți deopotrivă, cât și pe părinți să își petreacă finalurile de săptămână la sediul unteatru, într-un spațiu neconvențional și primitor.

Programul Unteatru de copii a fost creat în luna august 2019 de către Asociația Culturală pentru Educație prin Artă și unteatru, organizații care s-au întâlnit pe teritoriul comun al proiectelor culturale și educative, menite să atragă noi publicuri către zona artelor din România și să încurajeze tinerele generații de actori, regizori și scenariști de teatru și film.

Biletele pot fi achiziționate online la http://bit.ly/unteatrudecopii
Pentru rezervări sau informații: rezervari@unteatru.ro , contact@unteatru.ro sau sms la telefon 0721 268 516 (nume, data, numar de locuri).

Informații despre reprezentațiile Unteatru de copii în luna octombrie 2019:

Sâmbătă, 12 octombrie, ora 11:00 – „S.O.S. DISPAR POVEȘTILE”
Într-o bună zi, cuvintele tipărite din poveștile Frumoasa din pădurea adormită, Scufița Roție, Albă ca Zăpada și cei 7 pitici, Harap Alb, Mica Sirenă, Crăiasa Zăpezii se evaporă, lăsând în urmă pagini întregi goale. Ce anume le face să dispară? Și cum poate Mara, o fetiță de 7 ani, din București, să le salveze?…Păduri întregi tăiate. Ape invadate de plastic. Încălzirea globală.
Prin mici gesturi și acțiuni concrete – în direcția protecției și salvării mediului înconjurător – Mara redă speranța și readuce cuvintele înapoi, în paginile cărților de povești.
Cu: Lavinia Pele, Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu/ Decor & Costume: Anca Lazăr/
Muzica: Petre Ancuța/ Producător: Eugen Matei Lumezianu
Vârsta recomandată pentru spectatori este de 5 – 10 ani.

Duminică, 20 octombrie, ora 11:00 – „Carina pe drumul spre casă”
Căutându-și drumul spre casă, Carina are parte de o experiență unică, prin care reușește să descopere, alături de pisica Margo, un oraș neștiut până atunci. Un oraș colorat, care conține un pic de magie, un pic de muzică și un pic de… nebunie urbană.
Cu: Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu/ Decor & Costume: Anca Lazăr/ Muzica: Petre Ancuța/ Ilustrație muzicală: Vasile Manta/ Producător: Eugen Matei Lumezianu
Vârsta recomandată pentru spectatori este de 4 – 10 ani.

Sâmbătă, 26 octombrie, ora 11:00 – „În față la O12”
În fața blocului O 12, pe una din străzile unui cartier din București, patru copii inventează și reinventează jocurile copilăriei anilor ’90: De-a v-ați ascunselea, Mațele Încurcate, Flori, Fete, Filme și Băieți, Elasticul, Frunza, 1, 2, 3 la Perete Stai, Cornete, Țomapant, Țările și câte și mai câte, într-o poveste a prieteniei și a inocenței.
Cu: Adina Lucaciu, Irina Velcescu, Andrei Barbu, Rareș Florin Stoica/ Decor & Costume: Anca Lazăr/ Producător: Eugen Matei Lumezianu
Vârsta recomandată pentru spectatori este +10 ani (spectacol recomandat și adulților, în special celor care și-au petrecut copilăria în anii ’90, în fața blocului, eventual cu cheia la gât…)

Duminică, 27 octombrie, ora 11:00 – „Micul Prinț”
O co-producție Lightwave Theatre Company si unteatru, spectacolul aduce pe scenă păpuși în mărime naturală, video-proiecţii şi muzică aleasă pentru a reda cât mai fidel metaforele prezente în carte, într-un spectacol de teatru emoţionant pentru adulţi şi fascinant pentru copii, într-o adaptare neașteptată după cea mai frumoasă carte a copilăriei, scrisă de Antoine de Saint-Exupery.
Regia spectacolului este semnată de Cristina-Andreea Ion, scenografia de Lightwave Theatre Company, iar vocile aparțin actorilor: Cristina Andreea Ion, Oana Mihaela Cercel, Petru Stratulat, Dragoș Olaru, Dragoș Stanciu, Chriss Casper. Vârsta minimă recomandată este de 5 ani (spectacol recomandat și adulților).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.