Cinematograful călător Caravana Metropolis se întoarce pentru cel de-al VIII-lea sezon, pentru a aduce pe marele ecran, în fața publicului larg, unele dintre cele mai bune filme europene noi. Primele orașe confirmate sunt Sibiu (25-30 iunie, Piața Mică), București (2-7 iulie, Insula Artelor din Parcul Titan) și Arad (9-14 iulie, Parcul Mihai Eminescu).

Caravana Metropolis este organizată anul acesta în cadrul Sezonului România-Franța 2019 și este cel mai mare cinematograf itinerant din România, membru al rețelei Europa Cinemas, cu un public de peste 400.000 de persoane la cele 7 ediții de până acum. Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Caravana oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Evenimentul și-a propus încă de la început să apropie publicul larg de filmul european și de filmul de autor, în general.

Lungmetrajele care pot fi urmărite în selecția oficială de la București sunt documentarele CHIPURI, LOCURI (R. Agnes Varda), nominalizat la Oscar pentru Cel mai bun documentar, CAISĂ (R. Alexandru Mavrodineanu, proiecție în prezența regizorului), comediile franceze ÎN LIBERTATE (Pierre Salvadori), FAMILIA MEA NEBUNĂ (R. Dany Boon) și EDMOND (R. Alexis Michalik). Al șaselea film este RĂZBOIUL RECE (R. Pawel Pawlikowski), câștigător al Premiului pentru Cel mai bun regizor la Cannes, nominalizat la trei premii Oscar și patru premii BAFTA.

De asemenea, înaintea tuturor lungmetrajelor va rula câte un scurtmetraj francez din cele șase aflate în selecție. Acestea sunt NEGATIVE SPACE (R. Max Porter, Ru Kuwahata), nominalizat la Oscar, premiat la Sapporo și la alte 11 festivaluri internaționale de film, HYBRIDS (R. Florian Brauch), nominalizat la Oscar pentru Cea mai bună animație, MAKE IT SOUL (R. Jean-Charles Mbotti Malolo), aflat în competiție la Clermont-Ferrand în 2019, HURLEVENT (R. Frederic Doazan), DEUX DOLLARS (R. Emmanuel Tenenbaum) și scurtmetrajul pentru copii KAAL (R. Charlie Aufroy).

În fiecare dintre aceste orașe, vor rula câte șase filme în șase zile, de la ora 21:30. Intrarea la toate proiecțiile este liberă. Programul complet al Caravanei și informații despre filme, pe www.cinemainaerliber.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.