Marea Britanie aşteaptă cu nerăbdarea naşterea primului copil al prinţului Harry şi al soţiei sale, Meghan, ale cărui prenume, sex şi culoare a părului fac obiectul unor speculaţii intense la casele de pariuri, informează AFP.

Potrivit caselor de pariuri britanice, soţia prinţului Harry va naşte la începutul lunii mai o fetiţă, al cărei prenume va fi Diana.

Chestiunea sexului pe care îl va avea bebeluşul regal nu mai pare să reprezinte un mister pentru pariori. Persoanele care au mizat pe naşterea unei fetiţe au fost atât de numeroase, încât casa William Hill a scăzut această cotă la 2/5, ceea ce înseamnă un câştig de doar două lire sterline pentru un pariu de cinci lire sterline.

Pentru numeroşi pariori, bebeluşul, care va ocupa locul al şaptelea în ordinea de succesiune la tronul britanic, va avea părul roşcat, cota pentru acest pariu fiind de 3/1.

În privința prenumelui copilului, marele favorit este cel al mamei prinţului Harry, Diana, cu 60% din totalul pariurilor.

La casa de pariuri Paddy Power, prenumele Diana se află de asemenea în fruntea preferinţelor cu o cotă de 3/1, fiind urmat de Grace (7/1), Alice (10/1), Isabella (12/1), Alexandrina şi Victoria (ambele cu 14/1) şi Elizabeth (20/1).

Cota asociată prenumelui Theresa, purtat de actualul prim-ministru britanic, este de 250/1.

Dacă bebeluşul regal va fi băiat, atunci prenumele Arthur, Charles, James şi Edward figurează în fruntea preferinţelor, în timp ce Buddha, Jesus şi Donald sunt considerate cele mai improbabile.

Probabilitatea ca bebeluşul să se nască “săptămâna viitoare” (29 aprilie – 5 mai) este atât de mare potrivit caselor de pariuri, încât cota sa este în prezent de 1/5, contra “unei cote de 7/2 pentru o naştere în cursul weekendului”, a precizat pentru AFP Alex Apati, purtător de cuvânt al casei Ladbrokes.

Pariurile vizează şi viitorii naşi ai acestui bebeluş regal, care va fi născut de o mamă americană, printre favoriţi numărându-se soţii Clooney, soţii Beckham, Serena Williams, Elton John şi Oprah Winfrey.

Pariorii au mizat, în general, 4 lire sterline (4,65 euro) pe acest pariu. Potrivit lui Rupert Adams, acest lucru înseamnă o sumă de aproape 5 milioane de lire sterline (5,8 milioane de euro) pe piaţa totală a pariurilor din Marea Britanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.