111 Film & Entertainment, în colaborare Asociația Dăruiește Viață, au demarat, pe 17 octombrie, un proiect care are ca scop introducerea copiilor în tainele tehnicilor de animație și ale filmului, acest proiect fiind cofinanțat de Adiministrația Fondului Cultural Național (AFCN). Atelierele au loc până pe 24 octombrie în cadrul Secției de Oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie” din București.

În cadrul acestor ateliere de tehnici de animație și film cei mici vor afla de la tranerii Adrian Marineci, Roxana Szel, Oana Băilă și Ana Agopian, alături de unul dintre inițiatorii proiectului, Eugen Matei Lumezianu, cum se produce un film, ce presupune activitatea unui regizor, a unui operator etc.

Copiii internați în cadrul Secției de Oncologie vor participa activ la aceste cursuri, ei devenind parte componentă a echipei care va realiza un astfel de material cinematografic.

Membrii 111 Film Entertainment și cei din cadrul Asociației Dăruiește Viața au decis să facă împreună acest proiect pentru a-i ajuta pe copiii internați și cu posibilitate redusă de a ieși în afara salonului de spital să acceseze astfel de informații și participe la activități care vor avea atât un rol educativ, cât și distractiv.

„Filmul este magie, dar și terapie pentru copiii bolnavi. În cazurile grave, copiii bolnavi de cancer nu au voie să iasă din spital pe perioade foarte îndelungate, care pot ajunge și la un an, aceștia fiind separați de lumea exterioară. Lipsa de activitate şi de preocupări distractive ale copilului pe toată perioada de spitalizare influenţează starea psihologică a pacientului, care este foarte importantă în lupta contra cancerului. Scopul atelierelor de film este de a le îmbunătăți copiilor starea psihologică și de a le distrage atenția de la suferință și durere”, a spus Ramona Sârbu – Asociația Dăruieste Viață.

La finalul proiectului, care se va încheia pe 24 octombrie, va fi realizat un film de animație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.