În ultimul weekend din octombrie, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 devine ora 3.00. Trecerea la ora de iarnă 2018 va face ca ziua de 28 octombrie să fie cea mai lungă din acest an.

Numerotarea fusurilor începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich din Marea Britanie, către est. Pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale este ora fusului 1, iar a Europei Orientale, ora fusului 2.

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a luni octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

România ar putea renunța însă, începând cu 2019, la alternarea orei de vară cu ora de iarnă

Comisia Europeană a propus, anul acesta, renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa în 2019, oferind statelor membre libertatea de a decide o dată pentru totdeauna dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă.

În discursul său privind starea Uniunii, preşedintele Jean-Claude Juncker a declarat: „Cu toţii afirmăm în discursurile noastre că dorim să acţionăm la nivel macro în chestiunile de importanţă majoră şi la nivel micro în chestiunile de importanţă minoră. Dar nu există aplauze atunci când legislaţia UE prevede faptul că europenii trebuie să schimbe ora de două ori pe an. Astăzi, Comisia propune schimbarea acestei situaţii. Schimbarea orei trebuie să înceteze. Statele membre ar trebui să decidă singure ca cetăţenii lor să trăiască în condiţii de oră de vară sau de iarnă. Este o chestiune de subsidiaritate. Mă aştept ca Parlamentul şi Consiliul să împărtăşească acest punct de vedere şi să găsească soluţii care funcţionează pentru piaţa noastră internă. Suntem în întârziere”.

Propunerea legislativă urmăreşte să asigure faptul că orice modificări sunt efectuate în mod coordonat între ţările vecine, astfel încât să se garanteze funcţionarea adecvată a pieţei interne şi să se evite fragmentarea, care ar putea apărea dacă unele state membre păstrează dispoziţiile referitoare la schimbarea sezonieră a orei, în timp ce altele renunţă la ele.

Comisarul pentru transporturi, Violeta Bulc, a declarat: „Propunem renunţarea la schimbarea sezonieră a orei începând cu anul viitor. Acest calendar foarte ambiţios va permite cetăţenilor să beneficieze de această măsură fără întârziere. În prezent invităm statele membre şi întreprinderile să facă pregătirile necesare pentru a asigura o abordare coordonată în întreaga UE”.

Propunerea Comisiei: înlătură obligativitatea schimbării sezoniere a orei în întreaga Uniune Europeană; stabileşte un calendar clar şi scurt pentru intrarea în vigoare a măsurii; încurajează consultarea la nivel naţional şi european, pentru a se asigura o abordare coordonată între statele membre. Propunerea Comisiei Europene va fi examinată de Parlamentul European şi de Consiliu pentru a-şi da acordul lor.

Pentru a permite o tranziţie fără probleme, conform propunerii Comisiei, fiecare stat membru ar trebui să comunice, până în aprilie 2019, dacă intenţionează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă. Ultima trecere obligatorie la ora de vară ar avea loc duminică, 31 martie 2019. Ulterior, statele membre care doresc să revină permanent la ora de iarnă ar putea să mai facă o ultimă schimbare sezonieră a orei duminică, 27 octombrie 2019. De la acea dată, schimbarea sezonieră a orei nu va mai fi posibilă.

Acest calendar este condiţionat de adoptarea de către Parlamentul European şi Consiliu a propunerii Comisiei până cel mai târziu în martie 2019. Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut pentru a economisi energie, în special în vremuri de război şi în timpul crizei petroliere din anii 1970.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.