Primăria Sectorului 4 vrea să deschidă o nouă staţie de metrou, la Centura Capitalei, după staţia Berceni. Pentru aceasta, Consiliul General a votat, miercuri, împuternicirea Consiliul Local 4 de a semna un protocol cu Metrorex, pentru deschiderea unei noi staţii.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a votat, miercuri, un proiect de hotârâre care prevede împuternicirea expresă a Consiliului Local Sector 4 de a hotărî cu privire la asocierea cu compania Metrorex, pentru deschiderea unei noi staţii.

Staţia ar urma să fie deschisă în zona Centurii Capitalei, după staţia Berceni, care în prezent este capăt de linie în zona de sud-est a Bucureştiului.

Potrivit reprezentanţilor administraţiei locale Sector 4, infrastrctura pentru o astel de staţie există deja.

„Primăria Sectorului 4 a identificat o cale de rulare de metrou şi infrastructura ei între staţia de metrou Berceni şi Şoseaua de Centură, care nu este folosită în prezent pentru transport, ci doar în mod ocazional pentru rezolvarea unor probleme tehnice, precum introducerea de şine de cale ferată în tunelui”, se arată în proiectul votat miercuri.

Calea de rulare dintre staţia Berceni şi cea care ar urma să fie construită la Centura Capitalei va fi una exclusiv pe la suprafaţă.

„În acest sens, pentru locuitorii municipiului Bucureşti care folosesc reţeaua de transport cu metroul şi în interes public, ar fi necesară încheierea unui protocol între Sectorul 4 al municipiului Bucureşti şi Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti Metrorex SA având ca obiect asocierea acestora pentru punerea în valoare a infrastructurii sale aferente, prin edificarea unei staţii de metrou la nivel suprateran cu toată infrastructura adiacentă”, se mai arată în proiect.

Lucrările ar urma să fie efectuate din bugetul local al Sectorului 4.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.