Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a prezentat miercuri un bilanţ al primelor şase luni de mandat, declarând că în această perioadă s-au făcut “foarte multe progrese”, dar există şi câteva neîmpliniri, precum restructurarea mai rapidă a Agenţiei Naţionale de Transplant sau evitarea sincopelor în aprovizionarea cu medicamente.

“Cred că împreună cu echipa Ministerului Sănătăţii am reuşit în aceste şase luni să facem foarte multe progrese. Sistemul este uneori cum îl facem noi. Poate, de multe ori, dacă toţi ne-am face datoria, lucrurile nu ar sta aşa cum stau în anumite spitale, în anumite situaţii. Dorinţa noastră este să facem mai mult şi mai bine. Când spuneam de nereuşite sau neîmpliniri – mi-aş fi dorit să pot restructura mai repede Agenţia Naţională de Transplant. De altfel, peste două săptămâni vom prezenta un raport legat de situaţia agenţiei şi propunerile de modificări legislative pe care le avem – deşi le-am promis în două luni – dar pe care va trebui să le adoptăm cât mai repede, astfel încât să redăm încrederea oamenilor în această activitate, pentru că transplant fără donare de organe nu se poate face”, a afirmat ea, potrivit Agerpres.ro.

La capitolul neîmpliniri, Pintea a menţionat şi faptul că nu a reuşit să mobilizeze managerii de spital astfel încât să nu existe “sincope” în aprovizionarea cu medicamente. Ea a precizat că a fost sunată de medici care i-au semnalat astfel de cazuri, rugând-o să nu le divulge numele.

“Poate par lucruri mărunte, dar aceste lucruri mărunte ajung la dumneavoastră şi se prezintă ca şi tare ale sistemului, deşi nu sunt. Sunt probleme punctuale”, a explicat Sorina Pintea.

Vorbind despre realizări, ministrul a amintit că din fonduri europene nerambursabile s-a deschis apelul de proiecte pentru modernizarea a 150 de ambulatorii (2,3 milioane euro/ambulator) şi au fost depuse 37 de proiecte pentru modernizarea unităţilor de primiri urgenţe, valoarea unui proiect fiind de 1,5 milioane euro.

Ea a adăugat că au fost elaborate normele prin care se va realiza reabilitarea, extinderea sau construcţia nouă a centrelor comunitare integrate (100.000 euro/centru). Totodată, aproximativ 100 de proiecte privind eficientizarea energetică a spitalelor sunt avizate sau în curs de evaluare.

“În ultima perioadă, am depus cereri de finanţare pe proiecte alternative. Asta înseamnă că 210 milioane euro vor fi recuperaţi din fonduri europene pentru investiţiile efectuate de Ministerul Sănătăţii şi autorităţile publice locale în dotarea, modernizarea şi extinderea unităţilor de primiri urgenţe şi ambulatoriilor de la 1 ianuarie 2014 până în prezent. De asemenea, vom recupera, tot prin proiecte alternative 250 de milioane de euro din fonduri europene pentru cheltuielile efectuate pe medicamente şi materiale sanitare de la 1 ianuarie 2014 pe tuberculoză şi HIV-SIDA, bani care vor intra în bugetul Ministerului Sănătăţii”, a completat ministrul.

Potrivit Sorinei Pintea, în baza unui credit de 250 de milioane de euro accesat de România în 2012 prin Banca Mondială, au fost dotate 74 de unităţi de primiri urgenţe şi compartimente de primiri urgenţe cu ventilatoare portabile pentru nou-născuţi, ecografe şi monitoare de semne vitale.

În baza unor contracte semnate în 2017, a început livrarea de echipamente de radioterapie, primul dintre acestea la Baia Mare, unde se află primul spital care a finalizat construcţia buncărului – construcţie realizată exclusiv din fonduri proprii. În luna august, în condiţiile în care va fi încheiată amenajarea buncărelor, vor fi livrate echipamentele pentru spitalele din Constanţa, Cluj, Oradea, Galaţi, dar şi pentru Spitalul Elias, Institutul Oncologic Cluj-Napoca şi Institutul Oncologic Bucureşti.

“De asemenea, împreună cu grupul tehnic de lucru şi cu grupul de experţi de la Viena, am aprobat achiziţionarea a încă zece noi acceleratoare, în vederea dotării a încă zece noi centre cu aparate de radioterapie. Este un început, dar nu este suficient. De asemenea, tot prin finanţarea Băncii Mondiale au fost achiziţionate şi recepţionate opt echipamente pentru laboratorul de testare din Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, opt unităţi mobile de screening ale cancerului de col uterin, care vin în complementaritate cu Programul Naţional de Screening de cancer de col uterin. De asemenea, 63 de spitale au fost dotate cu echipamente pentru unităţile de terapie intensivă: paturi, aparate de anestezie, monitoare”, a declarat Pintea.

Ministrul a informat că, în ultimele şase luni, au fost livrate zece aparate computer tomografe, 14 pentru RMN, 23 de sisteme de transmitere a datelor imagistice. Totodată, au fost pregătite documentele de achiziţie pentru 14 unităţi de terapie intensivă care funcţionează pe lângă secţiile de cardiologie.

În ceea ce priveşte realizarea centrelor pentru arşi, ministrul Sănătăţii a afirmat că au fost semnate sau sunt în curs de semnare contracte pentru proiectarea clădirilor la spitale din Timişoara, Târgu Mureş, Bucureşti – “Bagdasar Arseni” şi “Grigore Alexandrescu”.

Totodată, Ministerul Sănătăţii a acordat în acest an finanţări în valoare de 100 de milioane de lei spitalelor aflate în subordinea sa ori a autorităţilor publice locale pentru proiecte de infrastructură. Pentru achiziţia de aparatură şi echipamente medicale au fost acordate 35 de milioane de lei.

“Tot prin Banca Mondială am recepţionat Maternitatea din Braşov. Avem în derulare o procedură de achiziţie pentru paturi de naştere pentru 15 maternităţi. Am efectuat recepţia finală la maternităţile Spitalului Universitar, Spitalului Judeţean Cluj, Spitalului Judeţean Sibiu”, a menţionat Pintea.

Conform ministrului Sănătăţii, în acest an, au fost introduse 35 de molecule noi pentru pacienţii oncologici, hematologici sau cu boli rare. De asemenea, au fost lansate programe de prevenire a bolilor cronice, proiectele fiind finanţate cu fonduri europene în valoare totală de 180 de milioane de euro.

Personalul medical a beneficiat de o creştere substanţială a salariilor, iar reprezentanţii Guvernului s-au asigurat că nimeni din sistemul medical nu va avea venituri mai mici decât în luna februarie, a mai spus Sorina Pintea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.