Data de începere a înscrierilor în programul “FIV- o şansă pentru cuplurile infertile” se decalează de pe 4 iunie pe 14 iunie, ca urmare a implementării, începând cu 25 mai, a legislaţiei privind datele cu caracter personal, se arată într-un anunţ postat vineri pe site-ul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB).

“Etapa de selecţie publică a farmaciilor şi unităţilor sanitare specializate în fertilizarea in vitro, organizată de către emitentul de vouchere, va avea loc în perioada 4-8 iunie 2018. În perioada 8-14 iunie se vor analiza şi valida dosarele depuse de către participanţii la selecţie”, arată anunţul.

Consiliul General al Capitalei a adoptat în martie un proiect de hotărâre privind acordarea a 13.800 de lei cuplurilor infertile pentru proceduri de fertilizare in vitro, scrie Agerpres.ro.

În hotărârea adoptată pe 28 martie se arată că bugetul multianual al programului va fi de 13.800.000 de lei pentru perioada iunie 2018 – decembrie 2019 pentru un număr estimat de 1.000 de beneficiare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.