... ...

Noi unitati de invatamant au fost receptionate prin proiectele cu finantare externă derulate de Ministerul Educatiei Nationale

Share Button

În cadrul Proiectului Reforma Educației Timpurii în România (P.R.E.T.) și a Proiectului Reabilitarea Infrastructurii Școlare (P.R.I.S), derulate de Ministerul Educației Naționale prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Rețelei Școlare și Universitare (UMPMRSU), au fost recepționate în luna mai cinci noi unități de învățământ, anunță Ministerul Educației.

Dintre acestea, trei grădinițe sunt în județul Botoșani: Grădinița cu program normal cu trei săli de grupă din Draxini-Bălușeni, Grădinița cu program normal cu trei săli de grupă din Broscăuți și Grădinița cu program normal cu trei săli de grupă din Cristinești. Celor trei grădinițe li se alătură o școală în județul Gorj, Școala cu clasele I-VIII nr. 1 Novaci, precum și un corp de clădire la Colegiul Național Ion Minulescu, Slatina, județul Olt. Precizăm că toate cele cinci unități de învățământ sunt dotate cu mobilier nou.

Reamintim că anul trecut, prin intermediul Proiectului Reforma Educației Timpurii în România (P.R.E.T.), a fost finalizată construcția a 40 de grădinițe. Acestea se adaugă celor 130 de grădinițe construite în perioada 2013 – 2016. Conform acordului de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), în valoare de 80,75 milioane Euro, finanțarea se acordă pentru construirea de grădinițe cu program normal cu două, trei și patru săli/grupă.

Share Button

CITESTE SI ALTE STIRI UTILE PENTRU FAMILIA TA:

Noi reguli pentru inregistrarea nasterii copilului

Meseria de insotitor al copilului cu autism, predata la cursuri ale societatii civile

Romanii vor putea circula fara viza in Canada de la 1 decembrie 2017

Ecografia transfontanelara, un examen imagistic precis, usor si neinvaziv pentru bebelusi

Peste 600 de olimpici, sefi de promotie, profesori si diriginti primesc cate 1.000 de lei

Cele mai bune filme ale anului pentru publicul tanar, la KINOdiseea YOUTH

Andrei ii invata pe copii cum sa reactioneze in situatii de urgenta, printr-un joc video

Iti amortesc mainile si picioarele? Atentie, poti avea hernie de disc!

loading...