Clinica de oftalmologie Ama Optimex, cu sediul în București, desfășoară campania ”Dacă nu o faci pentru tine, fă-o pentru ceilalți”, prin care dorește să tragă un semnal de alarmă asupra problemelor oftalmologice pe care o persoană le poate întâmpina de-a lungul vieții, din copilărie și până la bătrânețe, și a tratamentelor moderne existente pentru rezolvarea acestora.

De aceea, până pe 30 aprilie 2018, Ama Optimex oferă 10% reducere la toate serviciile medicale ale clinicii: consultații, investigații, tratamente laser și operații oftalmologice. Pentru a beneficia de reducere, trebuie să solicitați online o programare până pe 30 aprilie 2018, completând formularul ”Cerere programare” disponibil pe site-ul clinicii, pe care îl puteți accesa și aici.

Văzul este unul dintre cele mai importante simțuri ale omului și este bine să aveți grijă de ochii voștri încă de la naștere și apoi în orice moment al vieții. Vă puteți imagina viața fără să vedeți?

Există anumite momente cheie în viața când trebuie să mergeți la oftalmolog. Primul consult se face în jurul vârstei de 3 ani, atunci când copilul colaborează cu medicul. Dacă totul este în regulă se revine înainte de începerea școlii, pe la 6-7 ani sau când a indicat medicul la primul consult. Consultul de la 3 ani este foarte important deoarece există boli, precum ambliopia, care se pot trata doar în copilărie. În adolescență, dacă observați scăderea vederii, fie că sunteți sau nu putători de ochelari și mai ales dacă ați primit și diagnosticul de astigmatism, este bine să mergeți la un consult, deoarece la această vârstă poate apărea keratoconusul. Următorul consult este în jurul vârstei de 40-45 de ani, deoarece după această vârstă poate apărea glaucomul, iar astăzi, cu ajutorul aparatelor moderne, acesta poate fi depistat din timp. După această vârstă, e bine să mergeți la 2 ani, iar după 60 de ani în fiecare an, deoarece pot apărea boli precum degenerescența maculară legată de vârstă, cataracta.

Consulturile de mai sus sunt indicate indiferent că aveți sau nu probleme cu ochii. În alte momente ale vieții, atunci când simțiți că este ceva în neregulă cu ochii sau dacă aceștia se înroșesc, vă ustură, vă dor, dacă vă scade vederea, dacă lăcrimați abundent sau, din contră, aveți ochii prea uscați, trebuie să mergeți cât mai repede la oftalmolog.

Atunci când aveți o afecțiune deja diagnosticată, mergeți la control așa cum v-a indicat medicul, pentru urmărirea evoluției acesteia.

Vestea bună este că oftalmologia a avut o evoluție fantastică în ultimele decade, astăzi există echipamente și tratamente moderne, atât pentru investigații oftalmologice, pentru un diagnostic cât mai precis, cât și pentru operații.

De exemplu, cataracta este o boală care se rezolvă printr-o operație simplă, care durează aproximativ 7 minute, se face cu anestezie locală, fără internare. Operațiile pentru reducerea dioptriilor au deja 30 de ani de când se practică la nivel mondial, iar acum aparatura este atât de performantă, încât există intervenții, cum este ReLEx SMILE, în urma cărora recuperarea este extrem de rapidă, după 72 de ore vă puteți relua aproape toate activitățile obișnuite, puteți merge la schi, iar numărul dioptriilor care pot fi reduse cu laser este -15 dioptrii combinate miopie și astigmatism.

Despre aceste afecțiuni sau intervenții vă puteți documente pe site-urile clincii: www.amaoptimex.ro (secțiunile Info Pacienți, Info Medicale, Media), www.scapadeochelari.ro și www.cataracta.ro, iar pentru toate serviciile, la completarea online a formularului Cerere programare până pe 30 aprilie 2018 aveți 10% reducere. Nu uitați, este important să vedeți bine, atât pentru propria persoană, cât și pentru cei din jur.