Şcoli şi spitale ca afară. Asta îşi propun reprezentaţii din domeniile Educaţiei şi Sănătăţii să facă, pe viitor, în România. Specialişti din toată lumea au venit în Bucureşti pentru a oferi cele mai bune soluţii pentru acest proiect, desfăşurat, în premieră, de colegii lor români, scrie Money.ro.

350 de specialişti din domeniul educaţiei, al sănătaţii şi arhitecţi, români şi străini s-au intâlnit ca să gasească soluţii pentru spațiile unde actul educațional şi cel medical să se desfăşoare cât mai bine.

Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România: E vorba de viitor, de proiecţia în viitor care atât în domeniul educaţiei cât şi al sănătăţii înseamnă schimbare de mentalităţi, înseamnă includerea tehnologiilor contemporane, sau tehnologiilor care încă nici nu s-au dezvoltat.

Este prima dată când specialişti din educaţie şi sănătate se întâlnesc în cadrul aceluişi eveniment public pentru a discuta despre îmbunătăţirea celor două sisteme fundamentale într-o societate.

Șerban Țigănaș, președintele Ordinului Arhitecților din România: Se vorbea despre spaţii care să favorizeze mult mai mult învăţarea decât predarea. Vorbind de sănătate, poate un lucru interesant este discuţia despre integrarea facilităţilor importante din sănătate, a spitalelor, de exemplu în oraş şi nu proiectarea lor în afara lui.

Bogdan Romaniuc, organizator: Un concept care integrează două formuri building education, pentru calitatea spaşiului educaţional şi building help pentru calitatea spaşiului medical. Practic astăzi discutăm despre şcoli şi spitale, despre cum aceste spaţii ne infulenţează viaţa, despre cum le putem face mai bune, despre cum putem construi un sistem educaţional şi medical mai performant.