Opt instituții de învățământ superior din sistemul public derulează, în perioada iulie – septembrie 2017, 20 de programe de vară de tip punte pentru mai mult de 1.000 de elevi, prin Schema de Granturi Competitive pentru universități din cadrul proiectului ROSE.

Beneficiari sunt elevi din liceele de stat eligibile pentru obținerea de granturi în cadrul Schemei de granturi pentru licee, de preferință cei din clasele terminale de liceu care provin din grupuri dezavantajate. Mai exact, sunt vizați elevii aflați în situație de risc: trăiesc în familii cu venituri mici, aparțin minorităților naționale (inclusiv romi), locuiesc în zone rurale sau alte zone în care nu există școli în proximitate, au unul sau ambii părinți în străinătate sau au cerințe educaționale speciale.

Activitățile organizate în special în campusuri oferă acestor elevi o experiență universitară timpurie, menită să îi familiarizeze cu mediul academic și să inițieze o dezvoltare a abilităților relevante pentru succesul în învățământul superior.

Cu acest prilej, elevii pot participa la ateliere de lucru, vizite de studiu, competiții sportive, evenimente culturale etc., adică atât activități legate direct de viața universitară și de specificul facultăților implicate, cât și activități prin care să cunoască orașul în care ar urma să își continue studiile. Durata este cuprinsă între două și trei săptămâni. Este important de menționat că se acordă o atenție deosebită siguranței și securității liceenilor participanți. Astfel, spre exemplu, este solicitat acordul scris al părinţilor/tutorilor legal instituiţi, iar elevii sunt informați și instruiți în legătură cu regulile ce trebuie respectate.

Informații detaliate despre cele 20 de programe de vară pot fi obținute de la universitățile beneficiare folosind următoarele coordonate: Universitatea Politehnica Timișoara (0256/403.291,etcsi@upt.ro), Universitatea de Vest din Timișoara (0256/592.694, tiberia.lazarut@e-uvt.ro), Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timişoara (0256/277.441, 0256/277.069, ccoc@usab-tm.ro), Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (0264/405.300 int. 5116, rose.sv@ubbcluj.ro), Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (0264/401.328, electrosummerutcn@gmail.com), Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (0336/130.108, stefan.balta@ugal.ro), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (0232/201.293, radu.robota@uaic.ro) și Universitatea din Craiova (0251/413.102, roseucv@incesa.ro).

Până la finalul Schemei de Granturi Competitive pentru universități – Programe de Vară (SGU-SV) din cadrul proiectului ROSE (2020), se estimează un număr de peste 10.000 de elevi – beneficiari prin intermediul a 640 de programe de vară de tip punte. Apelul la propuneri de subproiecte din runda a II-a va fi lansat în luna noiembrie a acestui an, urmând ca activitățile să se desfășoare în perioada mai – septembrie 2018.
Proiectul privind Învățământul Secundar (Romania Secondary Education Project/ROSE), în valoare totală de 200 de milioane de euro, este finanțat integral de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD), în baza Legii nr. 234/2015 pentru ratificarea Acordului de Împrumut (Proiectul privind învățământul secundar) între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Washington în 17 aprilie 2015, și se desfășoară în intervalul 2015 – 2022.

Informații suplimentare despre Schema de Granturi pentru universități sunt disponibile pe site-ul http://www.pmu.ro sau pot fi solicitate la adresa de e-mail granturi.universitati@pmu.ro și la numărul de telefon 021/305.59.99.