Organizația Salvați Copiii lansează o campanie de conștientizare prin care dorește combaterea și prevenirea fenomenului de bullying, România fiind țara care înregistrează cel mai ridicat grad al manifestărilor de agest gen în rândul copiilor și tinerilor din Europa. Campania este o inițiativă derulată în cadrul proiectului Ora de Net și promovează un comportament #FărăUrăPeNet, fiind susținută de ambasadorii proiectului: Alina Eremia, Mircea Eremia, Andrei Leonte, Ami, Ana Baniciu, Liviu Teodorescu și Zmenta.

“Continuăm, pentru cel de-al nouălea an consecutiv, să promovăm o utilizare a Internetului care să permită tuturor copiilor o experiență digitală plăcută și sigură. Rezultatele obținute din cea mai recentă cercetare Salvați Copiii pe această temă au relevat faptul că bullying-ul se menține la un nivel ridicat, 73% dintre copii afirmând că au fost martorii unei situații ce se înscrie în tiparul de hărțuire în mediul școlar, iar 69% au identificat-o în mediul online.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv al  Organizației Salvaţi Copiii România.

Pentru a se alătura campaniei, copiii și tinerii trebuie să acceseze pagina http://oradenet.salvaticopiii.ro/faraurapenet2017, să aleagă ambasadorul preferat și să îi trimită acestuia un mesaj #FărăUrăPeNet. Cele mai creative mesaje vor fi imprimate pe o serie limitată de tricouri pe care profesorii cool de la Ora de Net le vor trimite participanților în urma unei selecţii.

Lansarea campaniei a fost precedată de un eveniment organizat în data de 7 iunie, în cadrul Şcolii Gimnaziale Ferdinand I, la care au participat o parte dintre ambasadorii Ora de Net: Alina Eremia, Mircea Eremia şi Andrei Leonte. Aceștia au discutat, împreună cu cei 120 de copii prezenţi la eveniment, despre cyberbullying şi efectele sale, au povestit situaţii de hărţuire online prin care au trecut, dar au şi răspuns întrebărilor primite de la cei prezenţi în sală și de la cei care au urmărit evenimentul live pe pagina de facebook Ora de Net.

“Mă bucur să fac parte și anul acesta din echipa de profesori cool de la Ora de Net. Rezultatele pe care le-am obținut anul trecut, precum și faptul că avem tot mai mulți ambasadori și profi care se alătură cauzei noastre de a face din Internet un spațiu mai plăcut pentru copii și tineri, îmi dau încredere că suntem pe drumul cel bun. Campania #FărăUrăPeNet este un manifest împotriva bullyingului sub toate formele sale, așadar sper să primim cât mai multe mesaje de susținere din partea tinerilor”, declară Alina Eremia, ambasador Salvaţi Copiii.

Alături de ambasadorii proiectului, în anul 2016, echipa Salvați Copiii a implicat 60.000 de copii şi 14.700 de specialişti şi profesori în ateliere și activități directe de informare, a oferit consiliere privind situaţii neplăcute întâmpinate online pentru peste 1100 de copii prin linia ctrl_AJUTOR și a eliminat 1200 de link-uri cu conţinut ilegal prin linia de raportare esc_ABUZ.

Ora de Net (Safer Internet) este un program sprijinit de Comisia Europeană, prin programul de finanţare CEF TELECOM, care cuprinde centre naţionale active în Uniunea Europeană, având ca obiectiv comun promovarea utilizării în condiţii de mai mare siguranţă a Internet-ului şi a noilor tehnologii online de către copii.

Bullying-ul este în general caracterizat ca un comportament agresiv intenționat care (a) este menit să provoace disconfort sau durere, (b) implică un dezechilibru de putere și tărie între agresor și victimă, și (c) se manifestă repetitiv, regulat (Limber, 2002; Olweus, 1993a; Nansel et al., 2001); Bullying-ul poate lua diverse forme, de la tachinare, zvonuri sau minciuni despre persoana vizată, excluderea dintr-un grup, ameninţare şi până la agresiune fizică. Atunci când acest fenomen se întâmplă prin intermediul dispozitivelor tehnologice acesta poartă denumirea de cyberbullying.