edcl

 

Peste 55 000 de elevi şi-au echivalat până în prezent proba de Competenţe Digitale de la Bacalaureat cu ECDL – European Computer Driving Licence.

Potrivit unui comunicat, liceenii care deţin ECDL PROFIL BAC nu mai susţin această probă în cadrul examenului de maturitate. Un număr de 137.344 de absolvenţi de liceu s-au înscris la sesiunea de vară (iunie – iulie 2016) a examenului de Bacalaureat, care a început luni, 13 iunie.

ECDL este cel mai răspândit standard global de certificare a competenţelor digitale, recunoscut la nivel internaţional în 150 de ţări, cu peste 14 milioane de persoane înregistrate în program. În afara Europei, certificarea este cunoscută sub numele ICDL (International Computer Driving Licence).

Începând cu anul școlar 2009 – 2010, în România s-a introdus proba de Competenţe digitale la Bacalaureat, obligatorie pentru toţi liceenii. Profilul ECDL pentru BAC se adresează elevilor care doresc să echivaleze proba de Competenţe digitale din cadrul Bacalaureatului cu Permisul ECDL şi astfel, să nu mai susţină acest examen.

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, declara, adresându-se elevilor în cursul lunii mai, că examenul de validare a competenţelor digitale din cadrul Bacalaureatului Naţional nu ar mai trebui să fie unul formal: “Este important să avem certificate de calitate, iar cei care faceți IT știți bine ce valoare au certificatele — validează cu adevărat niște competențe, certificate puternice cu care vă puteți duce și negocia jobul, poziția, participarea în diverse locuri. Aș vrea ca de la anul — că anul acesta nu pot influența –  echivalarea să fie în continuare, dar, pe de altă parte, examenul de validare a competențelor digitale să nu mai fie unul formal. (…) cred că trebuie să avem încredere că dumneavoastră, când absolviți, aveți competențe necesare dacă decideți să le validați sau să le folosiți mai târziu”.

Nu există niciun motiv particular datorită căruia tinerii s-ar putea naşte alfabetizaţi digital, aşa cum nu există un argument conform căruia ei ar fi în stare să conducă nativ un automobil sau, firesc, să se nască ştiind deja să scrie şi să citească. Alfabetizarea digitală, la fel ca şi alfabetizarea convenţională, reprezintă ceva ce trebuie învăţat.  Studiile practice arată că tinerii nu deţin competenţe digitale în mod intrinsec pentru a utiliza tehnologia în siguranţă şi eficient, iar aptitudinile dobândite în mod informal sunt susceptibile de a fi incomplete. Aceştia nu îşi pot construi abilitățile digitale fără sprijin prin instruire şi educaţie. Tinerii sunt incurajati să opteze pentru instruire şi certificare IT la standard internaţional în situaţia în care, astăzi, aptitudinile IT sunt obligatorii pentru a face faţă cerinţelor de pe piaţa muncii. Dovedirea competenţelor digitale şi încrederea în propriile abilităţi pot fi asigurate doar prin obţinerea unei certificări cu recunoaştere globală.

Programa pentru evaluarea competenţelor digitale şi obţinerea ECDL PROFIL BAC adresat elevilor corespunde materiei pe care liceenii o parcurg în cadrul orelor de TIC din programa şcolară pentru clasele a IX-a şi a X-a. Astfel, ei se pot pregăti chiar în cadrul orelor de la şcoală pentru obţinerea unei certificări cu recunoaştere internaţională. Având deja Permisul ECDL PROFIL BAC, elevii pot solicita în clasa a XII-a echivalarea probei de competenţe digitale.