Inchisoare pentru cei care fac educatie sexuala in scoliDeputatul PSD Ninel Peia a depus vineri la Senat un proiect de lege prin care propune ca profesorii care predau educaţia sexuală în şcoli fără acordul scris al părinţilor să fie pedepsiţi cu închisoare de trei luni pana la doi ani sau amenda.

Proiectul depus la Senat de deputatul PSD Ninel Peia se cheamă Lege pentru „Inocenţa copilăriei” şi arată că profesorii care predau „informaţii sau cursuri cu privire la educaţia sexuală” elevilor din ciclurile preşcolar, primar şi gimnazial, fără acordul scris al părinţilor, sunt pasibili de închisoare.

 

Inspectoratul Şcolar arată, potrivit Gandul.info, că iniţiativa deputatului PSD este inutilă, pentru că şi în prezent această materie opţională, care nici măcar nu se cheamă educaţie sexuală, se face doar cu acordul scris al părinţilor.

„Numai cu aprobarea scrisă a părintelui se poate desfăşura acest opţional la nivelul unităţii de învăţământ, aprobare care este luată de obicei în luna mai, iunie precedent începutului viitorului an şcoalar”, a declarat pentru Digi24 Marian Banu, purtător de cuvânt al Inpsectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti.

La nivel naţional, această materie opţională a fost aleasă de doar 6% dintre părinţi, se cheamă educaţie pentru sănătate şi cuprinde nu doar informaţii despre viaţa sexuală, ci şi despre alimentaţie sau sport, explică Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi- Învăţământ Preuniversitar, pentru postul tv.