Romania exotica: Parcul Natural Vacaresti a fost declarat arie naturala protejata

Romania exotica: Parcul Natural Vacaresti a fost declarat arie naturala protejataZona naturală „Acumulare Văcăreşti” a fost declarată parc natural, cu denumirea „Parcul Natural Văcăreşti”, şi a fost instituit regimul de arie naturală protejată, conform unei hotărâri adoptată miercuri de Guvern.

Parcul Natural Văcăreşti devine astfel prima arie protejată urbană a ţării şi cel mai mare spaţiu verde al Capitalei.

Suprafaţa totală pe care se instituie aria naturală protejată este de 186 de ha şi se compune din teren proprietate publică, aflat în administrarea Administraţiei Naţionale ”Apele Române”, şi teren proprietate privată, deţinut de persoane fizice pentru care se va avea în vedere, la promovarea planului de management, să se prevadă compensaţii pentru respectarea prevederilor restrictive ori pentru măsurile de conservare instituite.