Ziua internationala a mameiZiua internațională a mamei este sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la data de 8 mai, anul acesta.

De jur împrejurul lumii, există aproximativ 24 de date diferite pentru marcarea acestei sărbători, dintre acestea remarcându-se 8 martie, când este celebrată și Ziua internațională a femeii, sau 21 martie, prima zi de primăvară, dată la care Ziua mamei este aniversată în peste 10 țări. Ea este, însă, marcată, în cea de-a doua duminică a lunii mai, în peste 60 de state ale lumii, îndeosebi în SUA, potrivit Agerpres.ro.

În această zi, potrivit tradițiilor specifice fiecărei țări, mamele, bunicile și străbunicile sunt copleșite nu doar cu cadouri, ci și cu o atenție deosebită în cadrul familiei, între prieteni și cei dragi. Dar nu a fost întotdeauna astfel, aceste manifestări conturându-se abia în ultimele două-trei secole și căpătând amploare de la jumătatea secolului XX.

Ziua mamei își are rădăcinile în antichitate, în ritualurile cu puternice accente simbolice și spirituale, când diferitele civilizații cinsteau zeitățile, mai degrabă decât pe mamele reale. În Grecia Antică, se aduceau ofrande în cinstea zeiței — mamă Rhea, iar romanii o sărbătoreau pe Cybele. Odată cu apariția creștinismului, însă, au încetat să mai fie venerate zeitățile, iar de atunci este cinstită Fecioara Maria, mama Domnului Iisus Hristos.

Potrivit site-ului www.history.com, varianta modernă a ceea ce numim astăzi Ziua mamei își are originea în Statele Unite ale Americii și datează din secolul al XIX-lea, în anii premergători Războiului Civil (1861-1865), când Ann Reeves Jarvis, din statul american Virginia de Vest, a pus bazele așa-numitelor ”Mothers’ Day Work Clubs”, niște centre în care femeile erau inițiate în tainele creșterii copiilor.

În zilele noastre, Ziua mamei este sărbătorită în fiecare familie, printr-o serie de activități dedicate acesteia, precum jocuri, vizite, plimbări în parc sau o cină festivă. Sunt oferite flori, bomboane de ciocolată și mici cadouri simbolice care exprimă afecțiunea.

Între țările care aniversează Ziua mamei la această dată se numără: Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveția, Turcia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, țările baltice, statele din America de Sud, țările nordice.

Ziua Mamei a fost legiferată, în anul 2009, și în România, sărbătorindu-se, începând din 2010, în prima duminică a lunii mai, respectiv la 1 mai anul acesta, pentru a sublinia importanța acesteia în viața de familie și în universul copilului. Până în 2009, România era printre puținele state ale lumii, care, în lipsa unei Zile a mamei, a marcat doar Ziua femeii, la data de 8 martie, extinzându-i acesteia aria de semnificații. Ziua mamei este sărbătorită tot în prima duminică a lunii și în Ungaria, Lituania, Portugalia și Spania.