Peste 1100 de elevi si cadre didactice, din 6 orase, au asistat  la proiectiile de film CinEdÎn perioada 18 – 22 aprilie, în săptămâna ”Școala Altfel”, programul CinEd a organizat 27 de proiecții în 6 orașe din România: București, Târgu Mureș, Mediaș, Galați, Craiova și Alexandria. La acestea au participat peste 1100 de elevi și profesori.

Proiecțiile organizate de CinEd, inițiativa europeană de educație cinematografică pentru tineri,  cu ocazia săptămânii ”Școala Altfel” s-au adresat elevilor din toate categoriile de vârstă (ciclu primar – gimnazial – liceal), filmele făcând parte din catalogul propus anul acesta. La construirea catalogului au contribuit toate statele partenere.

Filmele pe care elevii au avut șansa să le vadă și să le discute cu invitații speciali sunt producții multi-premiate în festivaluri internaționale, cu o valoare cinematografică și educațională autentică: Spiritul stupului/El espiritu de la colmena (Spania, 1973), Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (România, 2006), Cea mai fericită fată din lume (România, 2009), Pierrot nebunul/Pierrot le fou (Franța, 1965), Rentrée des classes / Prima zi de școală (Franța, 1956)  și Petite lumière / Luminiţa (Franţa, 2003).

În luna aprilie aproape 150 de cadre didactice au asistat la formări gratuite, în 5 orașe diferite: București, Buzău, Galați, Craiova și Alexandria. Pe 23 mai se va mai organiza o formare dedicată învățătorilor, în Timișoara. Toți cei care doresc să se înscrie o pot face pe adresa de mail cined.macondo@gmail.com.

Formările și proiecțiile CinEd au fost însoțite de invitați speciali, critici de film precum Ileana Bîrsan, Andrei Gorzo, Gabriela Filipi, Iulia Voicu și actrița Carmen Lopăzan. Aceștia au facilitat analiza filmelor propuse, precum și dialogurile cu elevii și cadrele didactice. Sesiunile de dialog au evidențiat faptul că majoritatea elevilor au perceput filmele ca fiind foarte diferite de cele cu care sunt obișnuiți la televizor, demonstrându-se încă o dată nevoia implementării unui program coerent de educație audio-vizuală, care să poată răspunde nevoilor tinerilor în epoca digitală.

În luna mai se vor mai organiza serii noi de proiecții în orașele Craiova, Roman, Ploiești și Timișoara.

Proiectul CinEd a fost lansat în 7 țări partenere, Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Republica Cehă şi România, mai multe urmând să se alăture începând cu 2017.

CinEd este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Asociaţia Culturală Macondo şi Societatea Culturală NexT.

CinEd este un program co-finanţat de programul Europa Creativă/Media al Uniunii Europene.

Cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din România.

Parteneri: Europa Cinemas, Ambasada Franței în România, Institutul Francez din România, Institutului Cultural Român, Institutul Cervantes, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti

Sponsor principal: ROMGAZ

Recomandat de RFI România.

Parteneri media: Decât o Revistă, Intuitext, Didactic.ro, România Pozitivă, SuntParinte.ro, CinemaRX, All About Romanian Cinema, SUB25, LiterNet, Iqool, TeenPress, Clopotel.ro, KidsNews.ro, Ani de Școală, ExamenulTău.ro.