Incepe aventura la mall Promenada!În perioada 10 martie – 3 aprilie 2016, între orele 9:00 şi 20:00, cei mici sunt aşteptaţi în mall Promenada pe întreg nivelul 1, să descopere toate secretele Vestului Sălbatic prin activităţi interactive și distractive la expoziţia Kids in the Wild West.

Zilnic, cei mici vor intra pe uşile rabatabile specifice barurilor din Vestul Sălbatic, unde se vor aventura timp de 45 de minute pe un traseu special amenajat și dedicat lor.

Încă din primele minute ale expediţiei, copiii se vor costuma în cowboys sau indieni pentru a se integra perfect în aceast univers spectaculos creat la cote foarte apropiate de realitate.

Călătoria inedită începe în Oraşul din Deşert, unde copiii vor descoperi obiceiurile locului şi modul de organizare al unui astfel de aşezământ, apoi pornesc în căutarea aurului din mină pe care îl vor extrage cu recuzita specifică, vor detona dinamintă şi îl vor aduna în vagoane. Cu aurul strâns, cei mici îşi vor putea cumpăra cai pentru a participa la Cursele de Cai atât de faimoase în Vestul Sălbatic. Micuții vor primi insigne şi vor avea ocazia să îşi povestească experienţa în jurul focului de tabără alături de oamenii locului, care îi vor învăţa să cânte la muzicuţă.

Călătoria continuă cu satul indienilor unde vor putea intra într-un cort tradiţional pentru a descoperi cât mai multe informații despre această civilizaţie, vor dansa în jurul focului şi vor învăţa sunetele specifice tradiţiei.

La final, vor afla mai multe despre bandiți și duelurile dintre aceştia, se vor duela cu pistoale de jucărie și vor face poze cu pancardele haioase WANTED, singuri sau împreună cu părinții.

Toți copiii vor primi diplome pentru curajul dovedit în aventura din Vestul Sălbatic.

Pe tot parcursul traseului, copiii vor fi supravegheați de ghizi specializați care vor răspunde tuturor întrebărilor celor mici. Pozele haioase vor întregi rețeta de succes pentru o porție de învățare distractivă și aventură.

Prețul unui bilet este de 15 Lei și poate fi achiziționat de la biroul Info Point, situat la parter. Pentru grupurile organizate de minimum 15 copii, prețul unui bilet este de 10 Lei/copi. Rezervările se fac pe rezervari@promenada.ro și/ sau la numărul de telefon 0726 377 978.

Mai multe detalii despre eveniment puteți descoperi pe promenada.ro sau pe Facebook, Promenadaro

*** Despre mall Promenada

Promenada reinventează experienţa cumpărăturilor şi a divertismentului, adresându-se unui public cu un stil de viaţă contemporan, aflat în continuă căutare de surse de inspiraţie şi de creativitate. Centrul comercial este situat în Calea Floreasca 246B, în imediata vecinătate a stației de metrou Aurel Vlaicu. După numai un an de la deschidere, Promenada a devenit un reper în viața urbană a orașului printr-un design avangardist, bazat pe linii curbe, lumină, mult alb şi accente de culoare, un mix de chiriaşi care satisface aşteptările unui public tot mai exigent, dar și prin terasa verde, inspirată de grădinile japoneze, unde vizitatorii se pot relaxa, bucurându-se vara de proiecţii de film, spectacole de teatru sau concerte și de un patinoar în aer liber pe durata iernii. La finalul anului 2014, mall Promenada a intrat în portofoliul fondului de investiții sud-african NEPI (New Europe Property Investments).