Pe 19 iulie va avea loc prima repartizare computerizata in invatamantul licealPrima repartizare computerizată în învățământul liceal de stat pentru absolvenții de gimnaziu va avea loc pe 19 iulie, potrivit calendarului admiterii în învățământul liceal de stat pentru anul 2016 – 2017.

Între 8 și 12 iulie vor fi completate opțiunile în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora asistați de diriginți.

Pe 20 iulie se vor afișa de către fiecare unitate de învățământ liceal listele candidaților repartizați în acea unitate.

Pe 28 iulie va avea loc a doua repartizare computerizată și se va afișa de către fiecare unitate de învățământ liceal de stat lista candidaților repartizați în acea unitate în a doua etapă.

A treia repartizare computerizată a absolvenților clasei a VIII-a care nu au participat la nicio repartizare sau nu au fost repartizați în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau care și-au încheiat situația școlară ulterior etapelor anterioare va avea loc pe 1 și 2 septembrie.

În ceea ce privește admiterea candidaților pentru învățământul seral și pentru cel cu frecvență redusă repartizarea acestora va avea loc în perioada 27 — 29 iulie.

Între 11 și 13 iulie se va face repartizarea candidaților pe locurile speciale pentru romi, iar între 14 și 16 iulie înscrierea și repartizarea candidaților pentru învățământul special.