Micul Print, in varianta 3D, in Romania din 4 decembrieRedescoperiţi acum una dintre cele mai îndrăgite poveşti ale tuturor timpurilor: filmul Micul Print. La cinema in 3D din 4 decembrie 2015.

Mark Osborne, regizorul lui Kung Fu Panda, care a fost nominalizat la premiul Academiei, vine acum cu prima adaptare animată a legendarei capodopere a lui Antoine de Saint-Exupéry,  Micul print.

Eroina povestirii este Fetiţa (Mackenzie Foy), pe care mama sa (Rachel McAdams) o învaţă cum să se poarte în lumea adulţilor. În acest proces intervine un vecin cumsecade, dar cam excentric, Aviatorul (Jeff Bridges). Acesta îi prezintă micii sale prietene o lume extraordinară, în care totul este posibil. Este lumea pe care i-a prezentat-o, la rândul său, Micul prinţ (debutantul Riley Osborne). Aici începe călătoria magică şi emoţionantă a Fetiţei în universul Micului prinţ. Iar Fetiţa îşi redescoperă copilăria şi învaţă că cel mai important lucru este să ai prieteni şi să înţelegi esenţialul vieţii prin prisma inimii; căci esenţialul nu poate fi văzut cu ochiul liber, ci poate fi cunoscut cu adevărat doar prin prisma sufletului.

Un film animat, frumos realizat, inspirat de capodopera lui Antoine de Saint-Exupéry, din 1942, povestirea „Micul prinţ”, care va fi lansat în cinematografele din întreaga lume în 2015. Unul dintre cele mai mari filme de animaţie va fi lansat din Europa în acest an, în regia şi producţia lui Mark Osborne, care a fost co-regizorul filmului DreamWorks “Kung Fu Panda,” nominalizat la Oscar. Filmul este produs de Aton Soumache, Dimitri Rassam şi Alexis Vonarb, co-fondatorii On Animation Studios.

MICUL PRINŢ reprezintă un omagiu adus lui Antoine de Saint-Exupéry şi a extrem de popularei povestiri, care a fost tradusă în peste 250 de limbi şi vândută în peste 145 milioane de exemplare în toată lumea. Filmul se concentrează pe prietenia dintre un bătrân aviator excentric (Jeff Bridges) şi o fetiţă, foarte matură, care se mută în casa de alături, împreună cu mama sa, şi mai matură, (Rachel McAdams). Prin intermediul cărţii Aviatorului şi a desenelor acestuia, Fetiţa (Mackenzie Foy) află povestea Aviatorului, care s-a prăbuşit mai demult în deşert, unde s-a întâlnit apoi cu Micul prinţ (Riley Osborne), un băieţel enigmatic de pe o planetă îndepărtată. Experienţele aviatorului şi povestea Micului prinţ, care călătoreşte prin diferite lumi, îi fac pe fetiţă şi pe Aviator să se împrietenească, datorită faptului că ei participă împreună la această remarcabilă aventură.