Salariile personalului din invatamant, majorate de la 1 decembrie

majorari salarialeSalariile personalului din învăţământ vor fi majorate cu 15 la sută începând cu data de 1 decembrie, a anunţat, luni, după negocierile cu sindicatele, ministrul Educaţiei, Mihai Cîmpeanu, precizând că de acestă creştere vor beneficia 304.000 de persoane – cadre didactice şi personal auxiliar.

”Am convenit ca după ce s-au acordat creşteri salariale de 10 la sută pentru personalul didactic şi didactic auxiliar, 5 la sută în martie şi 5 la sută în septembrie, după ce s-au acordat creşteri de 12 la sută pentru personalul nedidactic, în luna august, să se mai acorde în acest an, începând cu 1 decembrie, o creştere de 15 la sută pentru tot personalul din învăţământ – didactic, didactic auxiliar şi nedidactic”, a declarat ministrul Educaţiei, la finalul discuţiilor care au avut loc la Palatul Victoria cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ.

Mihai Cîmpeanu a precizat că după această ultimă majorare de 15 la sută se ajunge la o creştere medie a salariilor din învăţământ cu 26,7 la sută, în acest an.

Liderii federaţiilor sindicale din educaţie au discutat, luni, la Palatul Victoria, despre majorările salariale din învăţământ, după ce Guvernul a propus o creştere de 10%, de la 1 decembrie, iar sindicatele doresc o majorare de 15%, din noiembrie.