astmDintre persoanele peste 40 de ani din România 14% au boli obstructive (BPOC, astm), a declarat vineri profesor dr. Florin Mihălțan, președintele Societății Române de Pneumologie, cu prilejul celei de-a patra ediții a Conferinței Managementul Bolilor Pulmonare.

“Este o boală în creștere, unde trebuie folosite două tipuri de acțiuni: una de depistare prin campanii de spirometrie și a doua este de bugetare și de compensare 100% a medicației pentru care am pledat, întrucât acest lucru asigură un tratament precoce și de lungă durată. BPOC este o boală care în 2020 va fi pe locul 3 în rândul tuturor afecțiunilor în lume și asta va veni și în România pentru că este cuplată inerțial cu prevalența tabagismului”, a afirmat medicul.

El a spus, citat de Agerpres.ro, că Societatea Română de Pneumologie va relua campaniile de spirometrie, campanii a cărei durată va fi mai lungă. “Aceste campanii se vor face inițial gratuit. Ulterior, pacientul care este depistat se va adresa medicului specialist cu bilet de trimitere de la medicul de familie pe ruta obișnuită. Este un test care durează trei minute, nu este dureros, este repetabil și este extrem de binevenit pentru a poziționa pierderea funcției respiratorii pentru pacient”, a spus medicul pneumolog.

Potrivit acestuia, în țara noastră există aproape 800.000 de pacienți cu tulburări respiratorii în timpul somnului, inclusiv sindromul de apnee în somn, care ar merita un regim special de tratament, deoarece induce și alte comorbidități și complicații ulterioare.

El a menționat că în România există 27% fumători, iar în prezent patologia neoplazică (cancerul pulmonar) este pe primul loc la sexul masculin.

“Avem 27% fumători care la ora actuală sunt cei care fac legea din nefericire pentru că nu există o lege corectată la nivel de 2015 și monitorizată ca aplicare. Avem o patologie neoplazică — cancerul pulmonar este pe primul loc la sexul masculin și vine puternic din urmă, aproape în curs de a depăși cancerul genital, la sexul feminin. Ceea ce mi se pare important este că suntem într-o competiție cu multe alte specialități care beneficiază de proiect, programe bugetate de la MS. La ora actuală, numărul de programe care sunt bugetate sunt foarte puține. Avem doar pe tuberculoză, avem Programul ‘Stop Fumat!’ și avem cel pentru hipertensiunea pulmonară. În noianul acesta de boli multiple organice-cronice se impun alte deschideri, spre exemplu un registru național de BPOC și astm, că este o boală prevalentă, spre un registru național și un program de asistare a pacienților la domiciliu și precoce al pacienților cu probleme respiratorii în timpul somnului”, a mai afirmat medicul.

Problematica bolilor pulmonare în România, importanța diagnosticării precoce, limitările și problemele pe care medicul de specialitate le întâmpină în îngrijirea persoanelor cu aceste afecțiuni, precum și alte subiecte de interes sunt abordate, vineri și sâmbătă, la București, în cadrul celei de-a patra ediții a Conferinței Managementul Bolilor Pulmonare.