examen786 de absolvenţi de clasa a XII-a (86,09%) au participat marţi, 25 august, la proba scrisă de Limba şi literatura maternă E)b), din cadrul examenului naţional de Bacalaureat, sesiunea august – septembrie 2015 Nu s-au prezentat 913 candidaţi. Nu au fost înregistrate eliminări din examen. În funcţie de limba maternă studiată, candidaţii prezenţi au susţinut proba într-una din următoarele limbi: maghiară, germană, turcă, ucraineană şi slovacă.

Sesiunea august – septembrie 2015 continuă miercuri, 26 august, cu proba obligatorie a profilului E)c), pentru susţinerea căreia s-au înscris 33.294 de elevi. Ultima probă scrisă, proba la alegere a profilului şi specializării E)d), se va desfăşura vineri, 28 august, cu un total de 36.657 de elevi înscrişi.

Prima afişare a rezultatelor este programată marţi, 1 septembrie (până la ora 16:00), Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16:00 – 20:00. Soluţionarea contestaţiilor se va efectua în zilele de 2 şi 3 septembrie, în timp ce rezultatele finale vor fi făcute publice vineri, 4 septembrie.