1,4 milioane de copii romani traiesc in saracie

copii saracieIn Romania, 1,4 milioane de copii sunt afectati de saracie din cei aproape 5 milioane de cetateni saraci, iar aproape 700.000 de persoane cu dizabilitati nu au acces la servicii de specialitate.

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România cu sprijinul Institutului pentru Politici Sociale și Administrative, în parteneriat cu Asociația Școlilor de Asistență Socială din România au organizat miercuri, la Institutul Cultural Român prima dezbatere publică pe tema ”Asistența socială în România. Probleme și oportunități”.

Evenimentul, la care au participat politicieni și reprezentanți ai ministerelor de resort alături de reprezentanți ai societății civile, ai structurilor sindicale și ai mediului academic, este primul dintr-o serie de dezbateri care pun față în față specialiștii din domeniu, beneficiarii și autoritățile, propunând soluții concrete precum ”Manifestul Asistentului Social”. Documentul conține 7 propuneri concrete.

”Într-o țară în care 4,8 milioane de cetățeni sunt afectați de sărăcie, din care 1,4 milioane de copii, și unde peste 687.000 de persoane cu dizabilități nu au acces la servicii de specialitate, a venit momentul să facem ceva concret, nu doar să privim știrile de la ora 5!”, a spus Doru Buzducea, președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali din România. „Avem cadru legislativ, vorbim despre strategii naționale, și totuși o treime din forța de muncă activă este plecată din țară.”

Cifrele oficiale arată că în România categoria persoanelor vulnerabile include un număr estimat de 1,85 milioane de romi, aproximativ 1,4 milioane de copii săraci (cu vârste cuprinse între 0 şi 17 ani), peste 725.000 de persoane vârstnice cu vârsta peste 80 de ani, 687.000 de copii şi adulţi cu dizabilităţi care trăiesc în gospodării şi alţi 16.800 care trăiesc în instituţii, peste 62.000 de copii cuprinşi în sistemul de protectie specială (fie în centre de plasament, fie în puncte de îngrijire familială) şi aproximativ 1.500 de copii abandonaţi în unităţi medicale.

Plecând de la aceste statistici, reprezentanții CNASR au lansat întrebarea ”Cum este posibil ca având un cadru legal, un ansamblu de instituții și un buget pentru tot ceea ce înseamnă protecție socială de 15% din PIB să fim în această situație? Mai mult, cum este posibil ca din peste 35.000 de absolvenți de profil în care statul a investit, mai puțin de 7.000 să lucreze în domeniu, incluzându-i și pe cei din organizațiile private?”

În cadrul dezbaterii, moderatorii prof. dr. Doru Buzducea (prodecanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială și președinte al CNASR) și dl. Sebastian Oprescu (președinte de onoare al Institutului pentru Politici Sociale și Administrative) au arătat că sistemul de asistență socială nu trebuie să dea dependență beneficiarilor. Dimpotrivă, ar trebui să existe un ”contract” între cei care oferă și cei care primesc servicii sociale, pentru o cheltuire eficientă a resurselor și pentru măsurarea rezultatelor.

Concluzia acestei prime dezbateri publice a fost că, ținând cont de statisticile oficiale dar mai ales de situația reală din mediul rural și, în mai mică măsură cel urban, asistența socială trebuie să devină o prioritate în România. Pentru aceasta a fost redactat ”Manifestul asistentului social”, document ale cărui 7 puncte vor fi dezbătute în întâlniri viitoare pe parcursul acestui an:

  • Garantarea accesului la servicii de calitate pentru toți cetățenii României
  • Stabilirea standardelor de calitate și de cost pentru serviciile sociale pornind de la nevoile beneficiarilor
  • Acordarea beneficiilor de asistență socială (prestații) numai în completarea pachetului de servicii sociale
  • Definirea rolului central al asistentului social ca profesionist în cadrul sistemului de asistență socială
  • Asigurarea și respectarea condițiilor necesare exercitării profesiei de asistent social conform deontologiei profesionale
  • Asigurarea unui cadru legal stabil și coerent pentru întreg sistemul de asistență socială
  • Implicarea și consultarea asistenților sociali în procesul de luare a deciziilor, atât la nivel central cât și local