snoezelenCopiii cu autism vor putea fi trataţi, începând de luni, în premieră în România, în camera Snoezelen sau “camera viselor”, deschisă la Spitalul de Psihiatrie Titan “Gorgos”, după ce specialiştii unităţii au fost instruiţi în această terapie timp de mai multe zile, de un profesor din Germania.

Spitalul de Psihiatrie “Constantin Gorgos” din Capitală este prima unitate sanitară din ţară care beneficiază de un astfel de spaţiu, a declarat agenţiei Mediafax, dr. Luminiţa Mihai, şeful Centrului de îngrijire pentru copii cu tulburări de spectru autist din unitate.

Terapia Snoezelen, denumită şi terapie multisenzorială, este folosită în special pentru tratarea copiilor cu dizabilităţi mintale, dar şi a altor suferinţe, a explicat prof. univ. dr. Krista Mertens din Germania, care a venit în România la Spitalul Titan pentru a pregăti prima echipă de specialişti ce va lucra în terapia Snoezelen.

Terapia are loc într-o cameră special echipată, în care sunt folosite lumina, sunetul, mirosurile, texturile, imaginile şi muzica, pentru a induce stimulări senzoriale copiilor cu autism. Copiii declanşează ei înşişi imaginile sau sunetele respective, ceea ce le captează interesul, le activează memoria, le stimulează coordonarea ocul-motorie, îi ajută să facă legătura cauză – efect şi le creează impresia că au control asupra mediului alături de o senzaţie de relaxare.

 

Citeste continuarea pe Mediafax.ro