Premiera in Romania: cursa “Race for the Cure”, dedicata prevenirii cancerului la san

race for the cureCursa “Race for the Cure”, dedicată prevenirii cancerului de sân şi strângerii de fonduri, va fi organizată pentru prima dată în România, de Fundaţia Renaşterea, duminică, de la Parcul Herăstrău, pe un traseu de cinci kilometri, printre participanţi fiind şi echipe de la ambasade, şcoli şi spitale, informeaza Mediafax.ro

“Astăzi lansăm un proiect nou al fundaţiei, «Race for the Cure România», sub patronajul Ambasadei Italiei în România. Race for the Cure este cel mai de succes eveniment de informare şi strângere de fonduri pentru cancerul la sân. Sunt curse de alergare, de mers, de plimbare, având ca scop conştientizarea importanţei prevenţiei, dar scopul nostru principal este de a sărbători învingătoarele, să arătăm că această boală poate fi învinsă. Chiar dacă este primul eveniment, vom avea mulţi participanţi, pentru că pot veni vârstnici şi tineri deopotrivă, familii cu copii şi cu căţei de companie. Italia este model de organizare a evenimentului, în acest an adunând 70.000 de persoane”, a spus preşedintele Fundaţiei Renaşterea, Mihaela Geoană.

Evenimentul este susţinut prin mesaje de Andreea Esca, ambasador al Fundaţiei Renaşterea, Inna, Andreea Raicu, Brighi, Nadia Comăneci, Gheorghe Hagi, Adina Halas, Corina Caragea, Raluca Arvat, Cabral, Magda Pălimaru, Monica Dascălu şi Pavel Bartoş.

“În acestă primăvară, Fundaţia Renaşterea a fost inclusă în echipa internaţională a Race for the Cure, cel mai amplu şi de succes eveniment care le sărbătoreşte pe învingătoarele în lupta cu cancerul de sân, de informare şi strângere de fonduri. Pentru prima dată vom participa şi noi la această cursă, care a fost inaugurată în anul 1983. Komen Race for the Cure a evoluat de la o cursa cu 800 participanţi, în Dallas, la peste 150 de curse, pe patru continente, cu peste 1,6 milioane de participanţi în întreaga lume. Fundaţia Renaşterea va organiza pentru prima dată un astfel de eveniment. Este un alt mod de prevenire şi combatere a cancerului la sân, pe care Fundaţia Renaşterea îl lansează acum”, a spus Andreea Esca.

Cursa de duminică va avea loc pe traseul Parcul Herăstrau – Piaţa Charles de Gaulle, Bulevardul Mareşal Prezan, Şoseaua Kiseleff, Piaţa Victoriei, Bulevardul Aviatorilor, cu întoarcere tot în Parcul Herăstrău.

Competiţia este structurată pe trei categorii: cursa alergătorilor, pe o distanţă de cinci kilometri; Fun Run, tot pe distanţa de cinci kilometri, care include alergare/plimbare pentru persoane de toate vârstele; Fun Walk – plimbare pe distanţa de un kilometru.

La curse vor participa şi echipe de la şcoli, ambasade, printre care Italia, Uruguay, Croaţia, Argentina şi Rusia, spitale, companii şi cluburi sportive. La final, se vor oferi premii pentru echipa cea mai numeroasă, cea mai eficientă în strângerea de fonduri şi cea mai “funny”. Donaţia recomandată pentru înscriere este de 50 de lei pentru adulţi şi 25 de lei pentru copii între 14 şi 18 ani, iar copiii sub 14 ani pot participa gratuit. Înscrierile pot fi făcute până sâmbătă, pe site-ul comunitate.fundatiarenasterea.ro, şi duminică, înaintea cursei, între orele 8.00 şi 10.00, în Parcul Herăstrau, intrarea Charles de Gaulle.