Asociatia Scoala mamei Junior si Continental Anvelope Timisoara au finalizat lucrarile de modernizare a Sectiei de Pediatrie de la Spitalul Victor Babes

 

11108942_10153049319238227_6734840620827208804_nIn 29 mai, Asociația Școala mamei Junior şi Continental Anvelope Timişoara au încheiat lucrările de modernizare a secției de pediatrie a spitalului de Boli Infecțioase și Pneumofiziologie Victor Babeș din Timisoara. Proiectul a avut o valoare totală de 90.000 de euro, din care 52.000 de euro au fost donaţi de producătorul de anvelope, iar restul au reprezentat donații private în bani sau în materiale necesare. Lucrările au fost făcute cu sprijinul a 200 de persoane, renovându-se 12 saloane, o cameră de recoltare, biroul asistentelor și bucătăria de dietetică.

11351202_10153049317573227_7851675468077374101_n„Suntem foarte bucuroşi să vedem că, împreună, am reuşit să îmbunătăţim condiţiile de spitalizare pentru copii, să facem mai suportabilă perioada petrecută în acest spital şi, poate, să contribuim la însănătoşirea mai grabnică a lor”, a declarat Klaus Ohlwein, director general Continental Anvelope Timișoara. „Dincolo de echipamentele sau de mobilierul cumpărat, cea mai de preţ donaţie a fost timpul fiecăruia dintre voluntari şi hotărârea cu care au lucrat pentru ducerea la bun sfârşit a lucrărilor. Aş dori să mulţumesc tuturor celor implicaţi în proiect, părinţilor, medicilor, colegilor mei de la Continental şi, în mod special, asociaţiei Şcoala mamei Junior”.

11377303_10153049319183227_2265499210584178957_nSecția de pediatrie a fost modernizată complet, s-a mărit necesarul de paturi de la 31 la 34, s-a dotat și echipat complet punctul de recoltare, iar din infrastructura veche nu s-au mai păstrat decât echipamentele medicale. Au fost schimbate ușile cu unele de tip termopan, a fost înlocuit mobilierul cu unul modern de spital, s-au amenajat băile, s-au schimbat caloriferele, s-a recondiționat sistemul electric, s-au cumpărat saltele, lenjerii, perne și pături noi și s-a renovat, mobilat și utilat bucătăria care deservește această secție. Pe lângă acestea, saloanele au fost complet renovate şi pictate cu diferite desene tematice.

11389996_10153049319368227_7029267897437077174_n,,De peste 12 ani, Asociația Școala mamei Junior derulează diverse campanii sociale, la care beneficiarii direcți sunt copiii. Când am pornit la drum cu acest proiect, visul nostru era de a igieniza și de a da o notă de culoare acestei secții”, a declarat dr. Ioana Vârtosu, președintele Asociației Școala mamei Junior. „Din fericire, managementul companiei Continental Anvelope Timișoara a dorit să se implice mult mai mult, să schimbe păturile și mobilierul, iar mai apoi geamurile, ușile și bucătăria de dietetică. Astfel, deși am pornit inițial cu un proiect de aproximativ 7.000 de euro, el a ajuns brusc la peste 40.000 de euro. Am început cu bucătăria de dietetică, iar apoi am continuat cu saloanele. Surpriza neașteptată a fost că ultima renovare a constat în tiefel peste humă, ceea ce a îngreunat lucrările. Cum se întâmplă de obicei în construcții, pe parcurs, am depistat și alte nevoi și așa am ajuns să renovam întreaga secție și nu doar saloanele. Vreau să mulțumesc tuturor oamenilor care au ales să se implice în acest proiect, chiar dacă unii au contribuit financiar sau doar cu muncă voluntară, dar în special companiei Continental Anvelope Timișoara, fără de care acest proiect nici măcar nu ar fi început”.

11407006_10153049320453227_1818906661765770922_nProiectul, denumit Reclădim speranța, a pornit la inițiativa unui tată care a avut fetița internată la această secție și care a renovat salonul în care a stat aceasta. Inițiativa privată a părinților și a voluntarilor a atras atenția companiei Continental Anvelope Timişoara, care a decis să sprijine renovarea tuturor saloanelor, dar și a  bucătăriei de la această secţie. Proiectul a pornit în luna decembrie a anului trecut, prin intermediul Asociației Școala mamei Junior. Dr. Ioana Vârtosu, președintele organizaţiei, a coordonat întregul proiect, având sprijinul voluntarilor.

Pe site-ul asociației, puteti viziona filmarea evenimentului de inaugurare a sectiei de pediatrie http://mamicafarafrica.ro/inaugurare/.

Asociația Școala mamei Junior s-a înființat în anul 2007 din dorința doamnei doctor Ioana Vârtosu de a oferi servicii deosebite și unice la vremea respectivă pentru femeile însărcinate, viitorii tătici, dar și proaspeților părinți și copiilor acestora. Printre serviciile oferite de-a lungul anilor de către asociație se numără: cursuri prenatale, cursuri de puericultură, cursuri de travaliu, diferite tipuri de gimnastică pentru femei însărcinate sau mămici și copii, kinetoterapie și hidroterapie. Peste 3.000 de persoane au beneficiat de-a lungul anilor de aceste servicii. Mai multe informații puteți afla pe pagină web www.mamicafarafrica.ro.

Continental dezvoltă tehnologii inteligente pentru mobilitatea oamenilor şi a bunurilor acestora. În calitate de partener de încredere, furnizorul internaţional de componente auto, producător de anvelope şi partener industrial oferă soluţii durabile, sigure, confortabile, individuale şi la preţuri accesibile. Prin cele cinci divizii ale sale, Chassis & Safety, Interior, Powertrain, Anvelope şi ContiTech, concernul a înregistrat în anul 2014 o cifră de afaceri de aproximativ 34,5 miliarde de euro şi are în prezent aproximativ 200.000 de angajaţi în 53 de ţări.

Până la sfârşitul anului 2014, Continental a investit circa un miliard de euro în activităţile din România. Toate cele cinci divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine șapte unităţi de producţie și trei centre de cercetare şi de dezvoltare în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Brașov şi Iaşi. Continental este partener într-un joint-venture în Slatina şi are un centru de distribuţie a anvelopelor pentru Europa de Est, în Săcălaz. Continental avea, la finalul anului 2014, aproximativ 15.000 de angajaţi și își va mări echipa cu peste 1.500 noi membri, în acest an, în România.