copiiLuni, de Ziua Copilului, cei mici sunt invitaţi să viziteze gratuit mai multe instituţii, printre care Parlamentul, sediul Ministerului de Interne şi Grădina Zoologică din Bucureşti, potrivit Realitatea.net.

Camera Deputaţilor și-a deschis porţile la ora 10. Cei mici vor putea vedea mai multe săli, printre care şi cea în care se desfăşoară şedinţele de plen, dar şi cabinetul presedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, cel de-al treilea om în stat. În ultimii opt ani, nu mai puţin de 20 de mii de copii au vizitat sediul legislativului, de ziua lor.

Şi tot de 1 iunie, simbolic, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că vrea să promulge dublarea alocaţiilor, de la 42 la 84 de lei. Primele plăţi ar urma să se facă, astfel, în luna iulie.