prima casa chirieBeneficiarul programului “Prima Casă” care schimbă o locuinţă cu una mai mare trebuie să utilizeze sumele obţinute din vânzarea casei achiziţionate sau construite iniţial în cadrul programului pentru lichidarea creditului acordat iniţial, locuinţa putând fi închiriată sau folosită ca sediu social.

Guvernul a modificat şi completat, miercuri, normele de implementare a Programului “Prima casă”, referitor la posibilitatea pe care o au beneficiarii programului de a trece de la o locuinţă mai mică la una mai mare, fie ca valoare, fie ca suprafaţă, posibilitate introdusă la începutul acestui an, şi reglementarea unor aspecte tehnice rezultate din practica derulării programului.

Astfel, în cazul trecerii de la o locuinţă mai mică la una mai mare, garanţiile pentru achiziţionarea/construirea unei noi locuinţe în cadrul programului sunt garantate cu ipotecă legală de rang I asupra noii locuinţe, în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanţelor şi în favoarea finanţatorului, proporţional cu procentul de garantare. Ipoteca este valabilă pe toată durata finanţării, cu notarea în cartea funciară a interdicţiei de înstrăinare pe o perioadă de 5 ani şi a interdicţiei de grevare cu sarcini pe toată durata garanţiei.

Citeste continuarea pe Mediafax.ro.