PrintEchipa ideală este formată din copii magnifici și părinți super eroi! Acesta este motto-ul Academiei de Joacă! Tocmai de aceea, de Ziua Internațională a Copilului, le propunem părinților și copiilor să petreacă împreuna una dintre cele mai vesele, creative și interactive zile ale anului.

Asociaţia Nonguvernamentală „Construieşte Viitorul” şi Mall Promenada îşi deschid inima şi terasa pentru a reda o astfel de zi, luni, 1 iunie, începând cu ora 11:00. Academia de Joacă, cel mai așteptat eveniment dedicat interacţiunii copil-părinte, va avea loc în decorul relaxant al terasei Mall-ului Promenada, din Calea Floreasca 246B.

Este al treilea an! Al treilea an consecutiv în care Academia de Joacă le propune copiilor și părinților să petreacă o zi de 1 iunie magică, dedicată învățării prin joc și super distracție. Maestrul de ceremonii va fi Marian Râlea, cel mai îndrăgit magician român din toate timpurile, care îi va purta pe cei mici în minunata lume a poveștilor și a jocurilor.

Ajutoarele lui vor fi, în rolul zânei fluturilor călători îndrăgita Gianina Corondan, care îi va duce pe toți cei prezenți într-o fascinantă călătorie în jurul lumii și Diana Oprea (campioană mondială la fitness și prietena de nădejde a copiilor) care îi va antrena pe cei mici pentru o zi plină de energie, povești cu tâlc, muzică și dans. Pe scurt, pe copii și părinți îi așteaptă o zi întreagă de jocuri interactive, jocuri de familie și ateliere de tip Montessori dar și ateliere creative de teatru, muzică și dans, menite să îi amuze și să îi ajute să învețe lucruri noi într-un mod plăcut. 

Centrat pe ideea învățării prin joc și pe dezvoltarea armonioasă a copiilor, conceptul-eveniment Academia de Joacă vine și în acest an cu un program special pregătit pentru cei mai jucăuși copii și cei mai inspirați părinți. Timp de 6 ore îi vom încuraja pe părinţi şi copiii să se joace împreună, să facă echipă în concursuri și să facă schimb de roluri, descoperindu-se astfel mai bine unul pe celălalt şi construind o relaţie armonioasă atât de benefică dezvoltării fiecăruia.

De la an la an suntem tot mai mulți, ceea ce ne bucură pentru că înseamnă că mesajul nostru este îmbrățișat cu drag iar pentru asta le mulțumim,”spune Alina Enea, PR & Communication Manager

Atmosfera de poveste va fi completată de jocurile clovnilor năstrușnici, sesiuni de face painting pentru cei mici și de mașinile de făcut baloane de săpun care vor colora terasa Mall Promenada.

Mai multe informații despre Academia de Joacă vor fi disponibile pe pagina oficială de Facebook a evenimentului, https://www.facebook.com/AcademiaDeJoaca sau la adresa www.construiesteviitorul.ro.

Despre Asociația Construiește Viitorul:

Asociația nonguvernamentală „Construiește Viitorul” este o organizație nonprofit care a luat ființă în 2012 din dorința de a oferi un strop de speranță și sute de zâmbete celor din jur. Scopul organizației este de a îndemna comunitatea la crearea unei lumi mai bune pentru generațiile viitoare. Asociația „Construiește Viitorul” este formată dintr-o echipă tânără și plină de entuziasm, cu idei inovatoare, și experiența în dezvoltarea unor campanii sociale și educative dar și în organizarea de evenimente.

Despre Mall Promenada:

Promenada reinventează experienţa cumpărăturilor şi a divertismentului, adresându-se unui public cu un stil de viaţă contemporan, aflat în continuă căutare de surse de inspiraţie şi de creativitate. Centrul comercial este situat în Calea Floreasca 246B, în imediata vecinătate a stației de metrou Aurel Vlaicu. După numai un an de la deschidere, Promenada a devenit un reper în viața urbană a orașului printr-un design avangardist, bazat pe linii curbe, lumină, mult alb şi accente de culoare, un mix de chiriaşi care satisface aşteptările unui public tot mai exigent, dar și prin terasa verde, inspirată de grădinile japoneze, unde vizitatorii se pot relaxa, bucurându-se vara de proiecţii de film, spectacole de teatru sau concerte și de un patinoar în aer liber pe durata iernii. La finalul anului 2014, mall Promenada a intrat în portofoliul fondului de investiții sud-african NEPI (New Europe Property Investments).

Organizatori:

Asociatia „Construieste viitorul”

Mall Promenada

Parteneri: Republica Bio, Asociatia „Exploring Culture”– tabere de dezvoltare personala prin turism cultural pentru copii, Learn with music, Mikokids, Wonderful Media, Noesis Communication

Parteneri media: Europa fm, Cinematique, revista Zile si Nopti, Garbo.ro, sfatulparintilor.ro, suntparinte.ro, suntmamica.ro, qbebe.ro, kidsnews.ro.